Ghimpu îl amenință pe Filat cu netrecerea pragului electoral: “Am să multiplic convorbirile telefonice şi am să le împart fiecărui copil”
Președintele PL, Mihai Ghimpu, spune că a apelat la „o mică șmecherie” atunci când a depus la Curtea Constituțională sesizarea privind interimatul funcției de prim-ministru.
Inițial, fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal a depus pe 11 aprilie sesizarea la Curtea Constituţională. În dimineaţa zilei de 22 aprilie, când Curtea Constituţională trebuia să examineze dosarul privind desemnarea premierului interimar, Mihai Ghimpu a mai depus o dată sesizarea, dar cu anumite completări în ea. „Cererea a fost depusă dimineaţa, ca cerere de completare… fără ca ei să ştie. Ei s-au gândit că Filat, oricum, va fi premier, însă eu le-am pus alt ghimpuşor”, a spus președintele liberalilor, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, de la Euro TV.
În acest context, sursa a declarat că ştia sigur despre faptul că Vlad Filat nu va fi premier interimar, „deoarece PL a avut o argumentare juridică foarte bună în sesizarea sa”.
via unimedia.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!