Ghimpu n-a ajuns la un consens cu comuniştii
Primul act s-a consumat în sala de şedinţe, unde fracţiunea comunistă şi-a regizat până la ultimele detalii spectacolul. În final, unii comunişti s-a dedat la declaraţii tari, bune pentru unele televiziuni, iar Ghimpu le-a răspuns cu aceeaşi monedă. Cel de-al doilea act s-a ţinut pe prag la Palatul Republicii, dinspre Biblioteca „Onisifor Ghibu”, unde Ghimpu n-a fost lăsat de Mişin să facă declaraţii. Spicherul s-a întreţinut cu presa din mers, în timp ce traversa Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.
Comuniştii au cerut de la Ghimpu ca AIE să spună explicit când va fi dizolvat Legislativul şi când vor fi organizate alegerile, şi că abia după asta vor reveni în şedinţele plenare. Tonul cu care erau adresate aceste întrebări era unul ultimativ: aici şi acum. La rândul său, preşedintele interimar al RM a afirmat că nu poate răspunde până la 16 iunie, data la care se împlineşte un an de la ultima dizolvare a Legislativului. Deputatul comunist Grigore Petrenko a invocat recomandările Comisiei de la Veneţia ca pe o obligativitate de a dizolva Parlamentul şi a organiza alegeri într-un timp „rezonabil” – adică, timp de trei luni de la data de 16 iunie. În replică, Ghimpu a spus că experţii europeni au propus cu totul altceva – şi anume, modificarea articolului 78 din Constituţie, care se referă la alegerea şefului statului, care să ducă la deblocarea alegerii şefului statului în eventualitatea repetării unui scor similar la anticipate. Abia după asta se va purcede la organizarea anticipatelor.
Ulterior, Ghimpu a declarat pentru TIMPUL că, pentru a amâna anticipatele, s-ar putea să se organizeze un referendum pentru modificarea articolului 78 – adică, pentru revenirea la situaţia politică de până la 2000, când am avut republică semiprezidenţială. „Asta şi este cea de-a doua variantă a mea”, a declarat el. Potrivit deputaţilor din Opoziţie, acest proiect poate fi votat în şase luni de la elaborarea lui, plus o lună în care va obţine avizul Curţii Constituţionale, „ceea ce nu e corect nici politic, nici juridic”. O altă idee lansată de Ghimpu se referă la faptul că partidele politice trebuie să aştepte rezultatele comisiei create recent de Legislativ, care să examineze situaţia articolului 78, lucru sugerat şi de Comisia de la Veneţia. Acest lucru i-a nemulţumit pe comunişti, care au închis şedinţa de unii singuri. „Când se caută o soluţie atât de importantă nu se condiţionează. Noi trebuie să găsim un consens, nu condiţionând”, le-a replicat Ghimpu, invitându-i să revină în sala de şedinţe a Parlamentului. Totodată, spicherul le-a spus că fracţiunea comunistă are dreptul să folosească sala din cadrul Palatului Republicii, rezervată lor, pentru întâlnirile fracţiunii, nu în scopuri de partid. În ceea ce priveşte maşinile de serviciu, deputaţii din Opoziţie le vor obţine când vor veni la şedinţe.