Actualitate

Ghimpu: Ori încetează războiul şi reglările de conturi, ori îşi dau demisia

„Reieşind din situaţia actuală din alianţă, vin cu două propuneri: ori se încetează războiul şi reglările de conturi, ori îşi dau demisia şi un Vlăduţ şi al doilea”, a declarat Ghimpu miercuri, 23 ianuarie, la o conferinţă de presă.

Liderul PL a menţionat că alianţa nu va muri fără premierul Vlad Filat şi nici fără prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotnciuc. „În PLDM sunt oameni care pot fi prim-miniştri şi în PDM sunt oameni care pot deveni prim-vicepreşedinţi de Parlament”, a notat Mihai Ghimpu.

Liderul liberal a mai spus că, atunci când s-a format AIE 2, toţi ştiau că PDM purta negocieri şi cu PCRM. De asemenea se ştia cine este Vlad Plahotniuc, Vlad Filat, Mihai Ghimpu sau Marian Lupu. „Ştiam că va veni ziua când iar va începe războiul. Noi nu ştim care este mai mare, un Vlăduţ sau al doilea Vlăduţ. În parte fiecare e mic, împreună doar suntem reprezentativi, oficiali de stat, cu care discută Europa, americanii, toată lumea. Nici Plahotnciuc nu-i vacă sacră, dar nici Filat nu-i pe departe vacă sacră”, a declarat liderul PL.

Potrivit lui Ghimpu, este naiv să se creadă că AIE va supravieţui acestui război. La ultima şedinţă a alianţei, liderii s-au înţeles că, după şedinţa Parlamentului din 21 ianuarie, Consiliul AIE urma să se întrunească din nou, lucru care nu s-a întâmplat. Iar cei din PLDM nu au venit la şedinţa legislativului de marţi, 22 ianuarie.

Şedinţa extraordinară a legislativului din 22 ianuarie a fost convocată de Marian Lupu, la cererea a 34 de deputaţi comunişti. Deputaţii liberal-democraţi nu au venit la şedinţă declarând că aceasta a fost convocată cu abateri de la legislaţie. Şi fracţiunea PCRM a refuzat să participe. Marian Lupu a sugerat că liberal-democraţii şi comuniştii intenţionau să încheie un acord secret de colaborare, pentru demiterea lui Vlad Plahotniuc, dar nu au avut timp să negocieze.
 
Sursa: info-prim.md

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.