Politică

Ghimpu pe BLOG: „Ar trebui să mă rog la Dumnezeu, ca lupta dintre V. Filat şi V. Plahotniuc să se termine”

Lupta deschisă, sau din umbră, adică lovitură cu chinjalul în spate, prin armata de mercenari-burtărari, care manipulează cu opinia publică, trebuie să recunosc, că a afectat şi relaţiile dintre liderii partidelor AIE. Dacă m-aş gândi şi eu, doar la mine, asa cum o fac unii din colegii mei, ar trebui să mă rog la Dumnezeu, ca lupta dintre V. Filat şi V. Plahotniuc să se termine, cu dispariţia de pe arena politică a acestor doi, care au adus în politică metodele de luptă din business, asa cum s-a încheiat lupta între URSS şi SUA, adică dispariţia URSS. Dar nu voi face, fiindcă, astăzi e nevoie şi de ei. Alianţa, după cum spuneam trebuie să ducă programul la bun sfârşit. Fără ea nu văd ca Republica Moldova să se rupă din ghearele ” ursului alb “. Iată, de ce mă opresc aici şi pun punct acestui material, la care cu siguranţă voi reveni. Acum mă frământă alte gânduri şi meditez de fapt asupra altui material, este vorba despre “armata” burtărarilor-mâncăilor, material pe care cred eu, lumea bună îl aşteptă.
 
ghimpu.wordpress.com

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Facebook!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.