Politică

Ghimpu: Președintele va fi ales prin TRĂDARE

,Noi am stabilit data alegerilor șefului statului nu din interesul european, dar reieșind din pofta cuiva. Președintele va fi ales prin trădare, AIE a dat dovadă de slăbiciune. Am acceptat această situație, cu toate că unui popor nu-i stă bine să meargă înainte cu capul plecat. Am ajuns la o înțelegere și am reușit identificarea candidatului cu sprijinul PL. Cunosc cine este acest candidat, ne-am întâlnit, însă numele lui îl veți afla în curând. Sperăm că odată cu alegerea șefului statului vom avea liniște și se va pune capăt disensiunilor”, a declarat Mihai Ghimpu după ședința Parlamentului de miercuri, 7 martie.

,,Aceste sunt discuții romantice. Sunt trei lideri în alianță și fiecare are dreptul la opinie”, a replicat Marian Lupu. El a lăsat să se înţeleagă că în prezent se poartă discuţii în jurul a mai multor candidaturi pentru cea mai înaltă funcţie în stat, dar nu a dorit să dea şi nume. ,,Pot să vă spun că sunt doar persoane demne și eligibile pentru această funcție”, a precizat Lupu.

La rândul său, preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleţ, a declarat că Alianţa pentru Integrare Europeană are trei potenţiali candidaţi la funcţia de şef al statului şi urmează să selecteze unu, pentru a-l propune spre votare. „Am ajuns la un consens, vom alege dintre trei candidaţi, nu voi da nume, însă în scurt timp o să le aflaţi. Sunt sigur că vom duce la bun sfârşit exerciţiul în cauză”, a menţionat Streleţ.

În același timp, deputatul neafiliat Igor Dodon, declară că nu a primit nicio propunere din partea AIE cu privire la un posibil candidat pentru funcția de șef al statului. ,,Cum îi zice personajului care i-a dus pe nemți prin păduri? Susanin? Susanin să-i arate candidatul celui despre care mă întrebați”, i-a sugerat Mihai Ghimpu lui Igor Dodon. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *