Ghimpu vrea presă „disciplinată”, Mocanu – presă „desfrânată”
E vorba de M. Ghimpu, liderul PL și de S. Mocanu, liderul Mișcării „Antimafie”. Imboldurile au fost diferite, propunerile la fel. Astfel, M. Ghimpu, supărat pe o parte a presei care l-a atacat virulent în ultimele săptămâni, a declarat în cadrul şedinţei Comisiei juridice a parlamentului că optează pentru adoptarea unei legi cu privire la responsabilitatea presei. Deputatul crede că doar aşa în Moldova va exista presă cu adevărat liberă. Liderul liberal crede că e nevoie de o lege în care să fie prevăzute pedepse pentru presa care calomniază persoane şi difuzează minciuni. „Un proiect de lege pentru presa care „murdăreşte” și scrie mârşav. Să nu avem numai deputaţi şi judecători disciplinaţi, dar şi presă disciplinată”.
La polul opus se află inițiativa lui Mocanu. Acesta propune modificarea articolului 16 din Codul Penal al R. Moldova care ar prevedea că „funcţionarii publici şi orice persoană cu funcţie de demnitate nu pot să ceară mijloacelor de informare de stat sau private, jurnaliştilor, reprezentanţilor partidelor politice, precum şi ai societăţii civile, dezminţirea informaţiei ce le-ar leza onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională dacă informaţia răspândită este de interes public”.
Ambele inițiative sunt la fel de proaste. Ghimpu vrea o presă „disciplinată”, Mocanu – una „desfrânată”. „Disciplinată” înseamnă să stea în poziție de drepți în fața persoanelor publice, „desfrânată” – să-și permită orice în raport cu acestea. Ambele puncte de vedere sunt la fel de antidemocratice și periculoase. Adevărul, ca totdeauna, e undeva la mijloc. Orice înclinare a balanței într-o parte sau în alta face rău și presei, și societății.
(Cronicar)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!