Gianni Boninsegna: „Republica Moldova este un subiect de film”
Spune că a găsit Moldova la prima vizită foarte săracă şi închisă, dar nu a considerat aceasta un minus, ci o oportunitate. O ţară săracă poate deveni una bogată, şi-a zis el. Astfel, de câţiva ani coordonează mai multe proiecte în domeniul energetic. Este, aşa cum îi place să spună, o punte între RM şi investitorii străini care vor să facă afaceri în ţara noastră. De fiecare dată când are oportunitatea nu se eschivează să spună că RM este o ţară frumoasă, este locul strategic favorabil investiţiilor, dar şi o cale deschisă spre CSI. Gianni spune că vrea să lase toate activităţile din Italia pentru RM, iar acest lucru se va întâmpla în curând.
Cine este Gianni Boninsegna?
– Sunt italian. Am venit în RM prima oară în anul 1999. Pe atunci eram sportiv de performanţă. Din 1999 vin foarte des, în ultimul timp chiar de câteva ori pe lună.
– Din ce motiv aţi hotărât să reveniţi în RM?
– Există două motive – viaţa privată, despre care aş dori să nu pomenesc, şi dorinţa de a face ceva pentru ţara voastră.
– Cum va gândeaţi că puteţi ajuta RM?
– Cu mai multe. În primul rând, cu obiectivitatea cu care încerc să vorbesc cu lumea străină, cu antreprenorii, spre exemplu, povestind ce se întâmplă acum în ţara voastră şi ce eforturi se fac pentru a scoate RM din sărăcie. Pentru aceasta aveţi nevoie de investiţii.
– Ce faceţi acum în Italia?
– Am lăsat sportul pentru jurnalism. Acum lucrez în Italia, ca purtător de cuvânt pentru o echipă sportivă. Dar îmi propun să activez în RM, acum sunt în negocieri pentru a obţine o funcţie în domeniul investiţiilor străine. Vreau să fiu un fel de pod între investitorii străini şi autorităţile locale. Fără lipsă de modestie, cunosc bine limba română, cultura şi oportunităţile voastre.
– Cât timp v-a luat să cunoaşteţi atât de bine RM?
– În fiecare zi învăţ câte ceva. Nu cunosc totul, dar suficient de mult ca să pot ajuta RM. În ultimii ani, guvernarea este tot mai deschisă spre dezvoltare şi negocieri.
– Cum vi s-a părut RM la prima vizită?
– Mi s-a părut o ţară tipică din Europa de Est cu diferite probleme şi cu un regim care nu prea s-a ocupat de rezolvarea lor.
– Care erau problemele care vi se păreau stringente?
– Era evident că lumea, în special de la sate, se descurca greu şi că infrastructura statală era foarte limitată. Atunci, sincer, nu vedeam un viitor bun pentru RM. Cel mai greu era faptul că societatea şi guvernarea erau închise. Nici acum lumea nu trăieşte foarte bine, dar există o speranţă.
– Cum aţi putea caracteriza oamenii de aici, aşa cum i-aţi văzut atunci?
– Oamenii au demnitate, sunteţi un popor care nu deranjează pe nimeni, în străinătate nu sunt „incidente” cu moldovenii. Aveţi un comportament bun şi susţineţi bătrânii noştri de aici. Sunteţi buni şi aici, şi peste hotare. Moldoveanul este muncitor. Aş vrea ca el să aibă posibilitatea să muncească la el acasă, şi nu departe de cei dragi.
– De ce credeţi că moldovenii nu fac afaceri acasă, dar pleacă la munci grele peste hotare?
– E o situaţie firească. Încă nu sunt condiţii potrivite aici. Este nevoie de o schimbare foarte mare. Dar problema este că lumea vrea să vadă rezultate concrete de la azi la mâine, dar nu este aşa, din păcate. Sunt necesare schimbări în toate domeniile – legislaţie, siguranţă în domeniul judecătoresc, în domeniul fiscal. Din câte se observă, noua guvernare încearcă să schimbe aceste aspecte. Pe timpul comuniştilor era mai greu.
– De ce?
– Nimeni nu vrea să investească într-o ţară unde trebuie să „mulţumeşti” pe fiecare. Şi apoi, nu eşti apărat de către sistemul judecătoresc. Lumea are nevoie de siguranţă, şi nu de un singur punct de referire – PCRM. Nu mi se pare corect ca totul să fie controlat de către un grup de persoane.
– În ce domeniu se poate investi în RM?
– Există sectoare-cheie. Spre exemplu, în sectorul energetic aţi văzut mari mişcări în ultimii opt ani? Aţi mai auzit de interconectare energetică cu UE, de securitatea energetică, de energie alternativă? Mi se pare că nu… Investitorii acum au încredere, şi ştiţi de ce? Pentru că ei văd că la nivel înalt se creează condiţii favorabile. Eu cunosc multă lume care vrea să investească în domeniul energiei alternative, un sector care ar putea să creeze foarte multe locuri de muncă. Sunt implicat acum în mai multe proiecte din acest domeniu.
– Ce ştiu investitorii despre ţara unde vor să facă afaceri – RM?
– Investitorii nu sunt toţi la fel. Sunt persoane serioase şi pregătite, informate şi sunt din acei care cunosc foarte puţin despre RM şi cred că aici este ţara minunilor. Mulţi merg ca spre o aventură, dar adesea termină activitatea în scurt timp fără rezultat.
– Care este cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştie un investitor despre RM?
– Sunt necesare cunoştinţele în domeniul economic şi legal.
– Cum se vede RM din exterior, din ceea ce cunoaşteţi dvs.?
– Din exterior este văzută ca o ţară care încearcă să crească. UE urmăreşte cum faceţi reformele şi în cât timp. RM este un subiect de film, fără glume.
– Chiar aşa?
– Și reprezentanţii europeni spun asta. Nu numai eu sper să fie cu adevărat o istorie de succes.
– În cât timp aţi învăţat limba română?
– Pentru un italian nu este atât de greu, trebuie să vrei. Vorbim o limbă latină şi foarte multe cuvinte sunt similare. Mi-a luat cam doi-trei ani.
– Cunoaşteţi şi limba rusă?
– Cu rusa e mai greu, cunosc ceva, dar încă nu mă exprim bine, oricum învăţ şi rusa.
– Vă este necesară?
– Depinde… în RM sunt foarte multe persoane care nu doresc să vorbească limba română. Cineva chiar nu ştie, altcineva pur şi simplu nu vrea. Pentru unii e comod, întrucât consideră că nu au nevoie de română.
– Dar se pare că dvs. aveţi nevoie, de ce?
– Pentru că româna este limba de stat.
– Cum vi se pare RM acum, după 13 ani?
– O ţară care a făcut progrese şi care ştie foarte bine că acestea nu sunt suficiente. Eu vreau să lansez un mesaj – este nevoie de răbdare, pentru că totul nu se poate face în puţin timp.
– În acest an au fost publicate două studii controversate despre RM. Unul cu privire la alcoolism, care spunea că suntem pe primul loc în Europa după consumul de alcool şi al doilea care zicea că fiecare a treia femeie de la noi s-ar fi prostituat măcar o dată în viaţă. Găsiţi un adevăr în ele?
– Nimeni nu a fost în RM pentru a găsi informaţii concrete şi veridice. Au fost prezentate cifre greşite, iar acest lucru a fost admis de Fundaţia Scelles din Franţa. În ceea ce ţine de alcool, chiar aveţi o problemă – consumul este ridicat şi printre tineri, şi printre persoanele mai în vârstă.
– Ce le spuneţi investitorilor despre RM?
– Moldova este atractivă din multe puncte de vedere. Este suficient să spui adevărul: că RM este o ţară strategică, din punct de vedere geografic, interesantă, forţa de muncă e mai ieftină şi este o uşă deschisă spre piaţa din CSI.