Internațional

Gică Hagi, noul antrenor al turcilor de la Galatasaray

Presa din Turcia era extrem de entuziasmată de sosirea lui Hagi, ziarele de la Istanbul titrând încă de joi dimineaţă: "Vine legenda!", ori "Maradona din Carpati, din nou la Galata". După renunţarea la colaborarea cu Rijkaard, Galatasaray a negociat cu fostul selecţioner al Turciei, Fatih Terim, dar acesta a refuzat oferta clubului turc.

Hagi va redebuta abrupt la echipa pe care a mai antrenat-o şi în sezonul 2004-2005: duminică este programat marele derby, cu Fenerbahce. În precedentul mandat de pe "Ali Sami Yen", fostul mare decar a câştigat Cupa Turciei chiar în faţa marilor rivali de la Fenerbahce, scor 5-1.

După opt etape, Galatasaray, care a fost eliminată din această ediţie a cupelor europene, ocupă locul 9, cu 12 puncte (patru victorii), la opt puncte de liderul Bursaspor.

Alături de gruparea turcă, Hagi a câştigat, ca jucător, patru titluri de campion al Turciei (1997, 1998, 1999 şi 2000) şi două cupe ale Turciei (1999 şi 2000). De asemenea, în 2000, alături de Galatasaray, a cucerit Cupa UEFA şi Supercupa Europei. Gheorghe Hagi a mai antrenat reprezentativa României (2001), Bursaspor (2003), FC Timişoara (2006) şi Steaua (2007), iar în ultima perioadă s-a ocupat de academia de fotbal de la Constanţa care îi poartă numele.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *