Goana Chinei după energiile regenerabile, o cursă care înverzeşte lumea
Astăzi oraşul situat la sud-vest de Beijing are o altă reputaţie, de pionier al industriei panourilor solare din China, care s-a dezvoltat devenind cea mai mare la nivel mondial.
În campusul îngrijit al Yingli Solar, unul dintre cei mai mari producători de panouri fotovoltaice din lume, angajaţii joacă baschet în timpul pauzei de prânz. În fabrică maşinile luminoase funcţionează transformând lingourile de siliciu policristalin în panouri care sunt livrate în Brazilia, Germania sau SUA, scrie Financial Times.
Într-un birou de la etaj Ma Xuelu, director de strategie al companiei Yingli şi un fost oficial al oraşului Baoding, unde compania îşi are sediul, schiţează o viziune ideală a viitorului energiei solare.
"Vrem ca energia solară să fie energia verde pe care toată lumea să o folosească. Nu este precum petrolul. Energia solară este o resursă armonioasă şi paşnică", spune Ma.
Anul acesta industria internaţională a energiei solare nu a fost nici armonioasă, nici paşnică, liniştea ei fiind spulberată de profiturile în scădere, eşecurile companiilor, controversele politice şi disputele comerciale internaţionale.
Criza este un semn al unor turbulenţe extinse cauzate de dezvoltarea ameninţătoare a Chinei în industria energiei regenerabile. Prin angajarea unor resurse considerabile în tehnologiile eoliene, solare şi alte tehnologii verzi, China a refăcut o industrie mondială, care a atras anul trecut, potrivit estimărilor, 243 de miliarde de dolari din finanţări şi investiţii, rezultatul fiind îngenuncherea strategiilor de afaceri şi a politicilor guvernamentale din întreaga lume.
Parcursul Chinei de a deveni o ţară verde a început aproximativ acum un deceniu, când consumul foarte mare de energie şi efectele dezastruoase ale poluării i-au îngriijorat pe liderii politici. În 2007 Beijing a pus la cale un proiect de dezvoltare a activităţilor eoliene, solare şi pe bază de biocombustibili. De atunci capacitatea energiei eoliene s-a dublat în fiecare an până anul acesta.
Finanţările publice şi private au transformat China în cel mai mare investitor în energie regenerabilă din lume, cheltuind anul trecut 54,4 miliarde de dolari, potrivit Pew Charitable Trusts din SUA, care monitorizează acest sector.
Pentru liderii ţării resursele regenerabile reprezintă antidotul la criza energetică naţională şi soluţia pentru curăţarea aerului poluat în principal prin arderea cărbunelui. Beijingul are ca obiectiv ca peste zece ani 15% din energie să fie asigurată de combustibili nefosili, în comparaţie cu 8%, cât asigură în prezent resursele regenerabile.
Deoarece cererea venită din partea Chinei pentru energie regenerabilă a crescut foarte mult, capacitatea de producţie a crescut într-un ritm şi mai rapid. Două companii chineze, Sinovel şi Xinjiang Goldwind, fac parte din primii trei producători de turbine eoliene din lume după capacitatea de megawaţi vândută.
Din punct de vedere al modulelor solare fotovoltaice – panourile care generează energie electrică prin căderea razelor de lumină pe semiconductori – şapte din primii zece producători din lume sunt chinezi. Dintre aceştia fac parte LDK Solar, Suntech Power, Yingli şi Trina Solar. Mulţi dintre directorii executivi din industria solară şi eoliană din China sunt printre cei mai bogaţi oameni din ţară.
Dezvoltarea a fost favorizată de unele avantaje care au contribuit la extinderea industriei producătoare din China – forţa de muncă ieftină şi piaţa internă de desfacere de dimensiuni mari – dar şi de susţinerea venită din partea autorităţilor locale şi băncilor statului.
Baoding s-a orientat către energia solară în 2002, când a început un nou proiect de dezvoltare Power Valley, oferind preferenţial terenuri şi scutiri fiscale. Alte oraşe au strategii similare. Băncile controlate de stat au pus la dispoziţia companiilor de energie regenerabilă linii de credit în valoare de 47 de miliarde de dolari, deşi doar o parte din resurse au fost atrase, potrivit Bloomberg New Energy Finance.
"Preţul Chinei" pentru panourile solare şi turbinele eoliene a pus capăt economiei de energie din resurse regenerabile. În prezent costul unei turbine eoliene este de aproximativ o treime din valoarea din 2007, iar preţurile panourilor solare au scăzut cu aproape 40% numai în ultimul an.
"În prezent produsele finite sunt mai ieftine datorită Chinei. China a fost cea care a schimbat regulile jocului", spune Wolfgang Jussen, directorul executiv al Repower, un producător german de turbine.
SUA vs. China
Pentru unele companii din SUA dezvoltarea Chinei în domeniul energiei din resurse regenerabile este o ameninţare. Colapsul companiei Solyndra, un producător de tuburi inovatoare de capturare a luminii care a falimentat în august, ducând la pierderea a 1.100 de locuri de muncă, rezumă eşecul încercării administraţiei conduse de Barack Obama de a crea "locuri de muncă ecologice". Solyndra, garantată printr-un împrumut federal de 535 milioane de dolari, a fost mereu un pariu riscant, iar şansele sale de succes au fost reduse semnificativ de concurenţa chineză. Îngrijorările legate de viitorul producţiei de panouri solare din SUA au condus la crearea unui grup de lobby, Coaliţia pentru producţia de energie solară americană, care a depus petiţii anti-dumping împotriva importurilor chineze. Beijing a răspuns printr-o anchetă pe cont propriu a subsidiarelor din SUA, crescând perspectivele unui război comercial.
Via ZF.RO