Godea despre Filat: politicienii care pierd, se duc acasă
"O să citez pe fostul secretar american de stat. Doamna spunea că în SUA, "politicienii care pierd se duc acasă". Ăsta este și răspunsul meu. A fost prim-ministru, a fost demis pentru corupție. Morți sunt cei muriți", cum spunea Eminescu, nu?, a explicat oficialul.
Godea a mai precizat în cadrul emisiunii că Partidul Liberal Democrat, în actuala componență, nu mai are nimic în comun cu PLDM-ul de acum patru ani. "Nu am nicio durere de cap sau de inimă în legătură cu ceea ce se petrece acum în partid", a spus politicianul.
Președintele Partidului Acțiunea Democratică a vorbit și despre activitatea politică din ultimii patru ani a comuniștilor. "În acești patru ani, comuniștii nu au făcut altceva decât să beneficieze de pe urma greșelilor făcute de cei de la guvernare", a specificat Mihai Godea.
"Cum și-au așternut, așa o să doarmă, cred că la 30 noiembrie o să vină stingerea", a adăugat acesta, referindu-se la "greșelile" admise de guvernanți.
Totodată, deputatul este de părere că la alegerile de pe 30 noiembrie, lupta se va da între cei cu bani și va fi una "crâncenă".
Sursa: realitatea.md