Economie

Grânarul Europei. România va avea cea mai mare producție de grâu din 1997, în 2025 vom fi peste Franța

Se așteaptă ca România să înregistreze în sezonul următor cea mai mare recoltă de grâu din înregistrările care datează din 1997, pregătindu-se pentru încă un an ca unul dintre principalii exportatori din Europa.

Producția este de așteptat să ajungă la 12,2 milioane de tone pentru sezonul 2025-26 care începe în iulie, precizează Argus Media într-o prognoză după un tur al culturilor la începutul lunii iunie. Comparativ cu o producție estimată la 10,2 milioane de tone în sezonul actual.

Creșterea producție vine ca urmare a randamentelor mai bune la hectar și a unei suprafețe plantate mai mari, se arată în raport.

Rolul României pe piața globală a grâului a crescut, o dovadă fiind faptul că operatorul bursier american CME Group Inc utilizează prețurile din porturile românești, precum și cele din țara vecină Bulgaria, pentru noul său contract futures pentru grâul din Marea Neagră, după ce tranzacțiile pentru precedentul contract au fost suspendate, ca urmare a invaziei rusești din Ucraina.

Suntem peste Franța la acest început de sezon

În sezonul actual, livrările românești de grâu se situează peste principalul exportator obișnuit al Uniunii Europene, Franța, potrivit datelor Comisiei Europene colectate de la începutul sezonului până în luna aprilie.

„Recolta de grâu din România este de așteptat să înceapă în termen de patru săptămâni, în funcție de regiune, mai târziu decât anul trecut, deoarece vremea mai rece a încetinit dezvoltarea culturilor”, potrivit perspectivei Argus Media. Cu toate acestea, „vremea este prognozată mai uscată și mai caldă în următoarele săptămâni, normală pentru România și care nu prezintă niciun risc pentru culturile aflate în stadiile finale de dezvoltare”.

1 comentariu

  1. Vestea pare grozava si linistitoare.De fapt grâul n-a lipsit României niciodată numai ca importăm cocă congelată pentru pâine și produse de patiserie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *