GRAV. Un cuplu din România arestat în Franța, acuzat ca și-a vândut fiica pentru 10.000 de euro
După două luni de anchetă şi audierea mai multor copii din familia lor, suspecţii cu cetăţenie română au fost inculpaţi. Ei sunt acuzaţi că au constrâns cel puţin cinci copii la cerşit şi furt în diferite zone turistice din Paris, relatează Agerpres.
Cea mai mică dintre aceştia era chiar nepoata lor de 7 ani. Aceasta era iniţiată în furturi de fratele, sora şi unchii ei, toţi minori.
Cuplul mai este acuzat şi de faptul că şi-a vândut propria fiică unui văr care locuieşte în România. Adolescenta, în vârstă de 14 ani, care a refuzat această căsătorie forţată, s-a plasat singură sub protecţia unui centru. Dintr-o sursă poliţienească, părinţii săi ar fi obţinut 10.000 de euro din tranzacţie.
Investigaţiile derulate cu ajutorul agenţilor de legătură români au demonstrat că acest cuplu a trimis, în cursul anului 2017, nu mai puţin de 65.000 de euro în România, unde au achiziţionat mai multe bunuri imobiliare.
Doi dintre copiii lor şi trei nepoţi au fost plasaţi între timp într-un centru de protecţie pentru copii, mai precizează lenouveaudetective.com.
Sursa: Agerpres.ro