Externe

Grecia oferă o săptămână gratuită de vacanţă turiştilor care au fugit de incendiile de pe Insula Rhodos. Tur-operatori greci lansează pe reţele de socializare campania ”Rhodes is safe”

Turiştii evecuaţi în timpul sejurului pe Rhodos din cauza incendiilor violente care au devastat insula în luna iulie se pot întoarce anul viitor ”într-o săptămână gratuită de vacanţă”, anunţă miercuri, 2 august, premierul grec Kyriakos Mitsotakis, relatează News.ro.

”Guvernul grec va oferi o săptămână de vacanţă gratuit, la Rhodos, în primăvara sau toamna viitoare, celor care a trebuit să-şi scurteze vacanţa din cauza incendiilor”, a anunţat într-un interviu acordat postului britanic ITV Kyriakos Mitsotakis.

Modalităţile acestei măsuri nu au fost încă precizate şi nu se ştie dacă nu doar turiştii britanici, ci şi din alte ţări, vor beneficia.

În plină caniculă, un incendiu – care a izbucnit la 18 iulie şi care a fost aţăţat pe de rafale puternice de vânt – a devastat timp de zece zile aproape 17.700 de hectare în sudul acestei insule turistice de la Marea Egee, situată în sud-estul Greciei, potrivit Observatorului European Copernicus (EMS).

Aproximativ 20.000 de persoane – mai ales turişti – au fost evacuate în noaptea de 23 iulie, potrivit Atenei.

Pompierii au anunţat iniţial că au evacuat 30.000 de oameni.

ÎNTOARCERE LA NORMAL

Grupul german TUI – numărul unu mondial al turismului – li compania britanică Jet2 şi-au suspendat zborurile către Rhodos, după care şi-au trimis avioanele goale pentru a evacua turiştii afectaţi.

De teama unor repercusiuni asupra acestui sector – motorul economiei greceşti -, tur-operatorii greci au lansat, pe reţele de socializare, o campanie intitulată ”Rhodes is safe” (”Rhodos este (o destinaţie turistică) sigură”), pentru a-i determina pe turişti să se întoarcă pe insulă.

”Rhodos este acum mai primitoare ca niciodată. Ea a revenit la normal”, dă asigurări la ITV Kyriakos Mitsotakis.

TUI – contactat de AFP – anunţă că nu dispune de cifre precise.

”Majoritatea clienţilor care nu şi-au putut petrece vacanţa în sudul Rhodos au rezervat alte destinaţii la (Marea) Mediterană”, a subliniat un purtător de cuvânt al operatorului cu sediul la Hanovra, în nord-vestul Germaniei.

Începând de marţi, TUI propune, din nou, voiaje organizate pe insulă.

”Dorinţa clienţilor de a merge (pe Insula Rhodos) este mare. Preconizăm acum rezervări de ultim moment”, anunţă grupul.

Grecia a înregistrat, la sfârşitul lui iulie, cel mai lung val de caniculă dintr-o lună de iulie – cu temperaturi de peste 40°C – în numeroase locuri, potrivit Observatorului Naţional grec din Atena.

Multiple incendii au izbucnit în această perioadă – mai ales pe insule foarte turistice, precum Corfu (nord-est), de unde au fost evacuate aproximativ 2.500 de persoane.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *