Politică

Grigore Petrenco atacă în instanță hotărârea de premiere a procurorilor

„Așa cum s-au grăbit cu propunerea numirii lui Harunjen, s-au grăbit și cu lista procurorilor pentru încurajare”, a declarat Grigore Petrenco. Potrivit politicianului, în lista celor aproape 50 de procurori au fost incluse nume controversate. Conducerea Procuraturii a decis să-I premieze cei mai docili procurori, „scule de intimidare și persecutare”, a subliniat Petrenco.

Fostul deputat a mai spus că procurorii care instrumentează dosare politice sunt pe această listă, inclusiv cei care acuză reprezentanții opoziției. Astfel, regimul vrea să promoveze anumite persoane în cadrul Procuraturii, întrucât aceste distincții interne vor fi luate în considerație la avansări în funcție.

Grigore Petrenco a notat că printre procurorii care au ajuns să fie premiați sunt și Igor Popa, cel care a intentat dosarul „Grupul Petrenco”, și Nicu Șendrea, conducătorul grupului de procurori în cazul dat. „Ei sunt premiați și favorizați și aceasta este un semnal pentru ceilalți, că acest sistem poate să-i promoveze doar pe cei care îndeplinesc comenzile regimului”, a mai spus Grigore Petrenco.

Alt nume la care s-a referit este Vitalie Sibov, care instrumentează dosarele deschise pe numele activiștilor Alexandru Petkov și Felix Grincu. „Procurorul Adriana Bețișor – nici nu trebuie să spun multe – este o sculă a acestui regim, care îndeplinește comenzi politice. Pentru toată lumea este clar că în tot acest timp nu poate incrimina nimic lui Ilan Șor, în schimb găsește alte persoane care să fie învinuite de furtul miliardului. Deși toată lumea cunoaște – Șor a fost instrumentul prin care a fost furat miliardul”, a declarat președintele Partidului „Casa Noastră-Moldova”.

Despre numirea lui Eduard Harunjen în funcția de procuror general, Grigore Petrenco a spus că decretul prezidențial a fost semnat în grabă, iar concursul de selectare a candidatului a fost o farsă. Eduard Harunjen nu a avut dreptul să participe la concurs pentru că exercita interimatul funcției de procuror general și era membru din oficiu al Consiliului Superior al Procurorului, a subliniat politicianul. 

IPN


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *