Justiție

GROAZNIC! Un bărbat din Anenii Noi, condamnat la ani grei de închisoare: Și-a violat fiica minoră, iar peste ani a abuzat sexual și nepoțica de aproape 2 anișori

La 24 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Anenii Noi, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Anenii Noi.

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și acțiuni violente cu caracter sexual.

Procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că inculpatul, în anii 2011-2012, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu fiica minoră, care nu a atins vârsta de 14 ani, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale, contrar voinței acesteia, a întreținut cu ea un raport sexual.

De asemenea, același inculpat, la 30 iulie 2022, a venit în ospeție la domiciliul aceleiași fiici, pe care o violase cu 10 ani în urmă, care devenise deja adultă, se căsătorise și devenise mamă, și din motiv că era în stare de ebrietate alcoolică și s-a certat cu actuala soție, a rămas să doarmă la fiică.

În timpul nopții, urmărind scopul satisfacerii poftei sexuale în formă perversă cu nepoțica sa de o vârstă fragedă, a scos-o din pătuț, și-a satisfăcut pofta sexuală în forma perversă cu aceasta și a lăsat-o însângerată pe podea. După ce s-a trezit de la plânsetele micuței, mama copilei a alertata vecinii, ambulanța și poliția.

Inculpatul a refuzat să facă declarații pe caz.

Precizăm că, în privința inculpatului, instanța de judecată a menținut măsura preventivă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

La pronunțarea sentinței, instanța a dispus încasarea din contul inculpatului în contul bugetului de stat a sumei de 22 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *