Social

Grosu, după condamnarea lui Șor: „Cu greu,cu întârziere, dar hoții trebuie să ajungă la pușcărie”

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la decizia Curții de Apel Chișinău de a-l condamna pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare în dosarul ”Frauda Bancară”. Astfel, în debutul ședinței legislativului, acesta a declarat că, încet, cu greu, dar justiția își face treaba, iar acum Șor trebuie să fie adus în Republica Moldova pentru a-și executa pedeapsa.

”Se face dreptate, încet, cu greu, și păcătoșii, cei tare păcătoși, adică bandiți și hoți, iată ajung să fie luați în seamă și de justiția din R. Moldova. Cu greu, cu întârziere, dar hoții trebuie să ajungă la pușcărie. Deci, se poate, mai ales când ani de zile judeci, amâni și tergiversezi, într-un final, dacă este și bunul simț și rezonezi cu ceea ce așteaptă societatea, se poate face dreptate și condamnați bandiții și hoții pentru a da un semnal foarte clar că lucrurile acestea nu vor fi tolerate. Și în ce bortă nu s-ar ascunde ei, cât de departe n-ar fi, globul pământesc pentru bandiți și hoți devine tot mai mic și mai mic. Acum, autorităților vor trebui să depună toate eforturile ca acești bandiți rătăciți să fie aduși acasă și să stea acolo unde trebuie să stea” a declarat Grosu.

Menționăm că Curtea de Apel Chișinău l-a condamnata joi, 13 aprilie, pe oligarhul fugar Ilan Șor la 15 ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat în dosarul ”Frauda bancară”, de asemenea, instanța l-a obligat să achite Băncii de Economii, falimentate în urma fraudei, o sumă de 5 miliarde de lei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *