Externe

Gruparea Stat Islamic se confruntă cu tot mai multe dezertări (surse)

Aflată în retragere în Siria și Irak, unde este supusă unor bombardamente neîncetate efectuate de către zeci de bombardiere, organizația împiedică cu greu miile de voluntari străini, care i s-au alăturat din 2014, să părăsească teritoriile autoproclamatului califat pentru a se întoarce în țările lor.

Motivațiile lor sunt multe, principalele fiind teama de raidurile aeriene, decepția în raport cu ceea ce își imaginaseră ei, corupția în rândul liderilor locali, atrocitățile comise față de alți musulmani sunniți sau pur și simplu plictiseala, se afirmă într-un studiu întreprins pe un număr de circa șaizeci dintre ei de către International centre for the study of radicalisation (ICSR) din cadrul King’s College din Londra.

”Ei simt că a sosit faza finală, mulți încep să ne trimită mesaje pentru a afla cum să se întoarcă”, a declarat pentru AFP coordonatorul național al serviciilor de informații din Franța, Didier Le Bret. ”Nu se mai pune problema expansiunii gloriosului califat și știm că unii mor încercând să fugă. Printre altele, dat fiind că serviciile de securitate ale Stat Islamic sunt foarte suspicioase, ne neliniștește când este recuperat vreunul: cum să știi dacă este sincer sau în misiune?”, a adăugat el.

Potrivit directorului general al securității interne franceze (DGSI), Patrick Calvar, la jumătatea lunii mai ”244 de persoane s-au întors în Franța din zona siriano-irakiană”. ”Asistăm la mai multe intenții de revenire pe teritoriul nostru”, a precizat Calvar în cadrul unei audieri în Adunarea Națională. Dar ”sunt împiedicate de politica Daesh (acronimul în arabă al SI), care, din moment ce ei doresc să părăsească Siria, îi consideră pe cei vizați drept trădători care trebuie executați imediat”, a spus oficial francez.

Începând din ianuarie 2014, chiar înainte de proclamarea oficială a creării califatului, ICSR a înființat o bază de date pornind de la interviurile pe care cercetătorii au reușit să le realizeze cu dezertori ai SI, pentru a înțelege motivațiile lor. Ea include în prezent 60 de nume.

”Motivele pentru care ei au fugit sunt la fel de complexe ca cele care i-au determinat să plece acolo”, scrie într-un raport Peter Neumann, directorul ICSR. ”Nu toți au devenit partizani fervenți ai democrației occidentale. Unii au comis crime”, a adăugat el.

”Din declarațiile lor reies patru reproșuri: ‘SI caută mai mult să lupte împotriva altor musulmani decât împotriva guvernului (Bashar al-) Assad, SI comite atrocități împotriva musulmanilor, SI este corupt și nu urmează preceptele islamului, viața sub jugul SI este dură și decepționantă”, spune Neumann.

Shiraz Maher, unul dintre cercetătorii care i-au interogat pe dezertori, a povestit la rândul său: ”Majoritatea ne spun ‘Noi nu veniserăm pentru aceasta’. Unul dintre ei mi-a zis ‘Aș vrea să le spun tuturor mujahedinilor să nu meargă în Siria. Acesta nu este jihad. Veți ajunge în cele din urmă să omorâți musulmani’ ”.

Plecați uneori din impuls, convinși câteodată să meargă să se alăture unei utopii, unei societăți ideale guvernate de sharia, uneori în căutare de adrenalină, camaraderie, a unui rol de cavaler alb, ucenicii jihadiști se confruntă deseori — potrivit relatărilor dezertorilor — cu o viață cotidiană marcată de violență, barbarie, frică, privațiuni, plictiseală, neînțelegeri, discriminări din cauza țării de origine.

”Unul din ei mi-a zis”, adaugă Shiraz Maher, ”că șefii SI nu vor ezita să radă de pe fața pământului o casă, cu femei și copii în interior, pentru a ucide o singură persoană. Acesta nu este jihadismul revoluționar, e pur și simplu masacru”. ”Un combatant indian a rezumat totul spunând ‘Ăsta nu este jihad. M-au pus să spăl toalete’ ”, a conchis Maher.

Sursa: Agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *