Actualitate

Grupul petrolier american Chevron vrea să înceapă explorarea gazelor de șist în România, în pofida protestelor

‘Ne așteptăm ca explorările la Pungești să înceapă în două-trei săptămâni’, a declarat directorul Chevron pentru România, Tom Holst.

Grupul american și-a întrerupt de mai multe ori activitățile pentru explorarea gazelor de șist la Pungești, din cauza protestelor locuitorilor din acest sat din nord-estul României și a opoziției activiștilor ecologiști.

Marți, Chevron a organizat o deplasare a jurnaliștilor la Pungești, unde ar urma să fie forat primul puț de explorare a gazelor de șist din România. Cu toate acestea, sute de opozanți, supravegheați îndeaproape de jandarmi, au reușit să se apropie de zona de foraj strigând ‘Nu, gazelor de șist’.

Numeroși locuitori din această regiune se tem de efectele negative asupra mediului pe care le-ar putea provoca fracturarea hidraulică, tehnica de extracție a gazelor de șist. Deși această metodă este permisă în SUA, ea este interzisă în Franța. Însă, Tom Holst a dat asigurări că grupul Chevron va respecta normele de mediu.

‘Nu vom utiliza fracturarea hidraulică pentru explorare’, a insistat Tom Holst, adăugând că orice decizie cu privire la o eventuală extragere prin intermediul metodei de fracturare hidraulică nu va fi luată decât peste trei sau cinci ani.

Potrivit unui raport al US Energy Information Agency (EIA), Polonia are cele mai mari rezerve de gaze de șist din Europa (4.190 de miliarde de metri cubi), urmată de Franța (2.879 miliarde de metri cubi) și România, cu o rezervă recuperabilă estimată la 1.444 de miliarde de metri cubi de gaze de șist.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *