Guatemala declară stare de urgenţă sanitară din cauza unei epidemii de febră dengue
Guatemala a declarat joi stare de urgenţă sanitară la nivel naţional din cauza unei epidemii de febră dengue care s-a soldat cu cel puţin 22 de morţi de la începutul anului şi a infectat peste 12.000 de persoane, a anunţat guvernul acestei ţări, relatează AFP.
„Am luat decizia de a declara starea de urgenţă sanitară la nivel naţional din cauza situaţiei”, a anunţat ministrul sănătăţii, Francisco Coma, într-o conferinţă de presă, precizând că măsura va fi în vigoare timp de trei luni.
Astfel, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, 22 de persoane au murit din cauza febrei dengue în ţară între lunile ianuarie şi august. În plus, au fost raportate 12.263 de cazuri, cu 152% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Măsura, care implică mai multe instituţii publice şi private, prevede în special fumigaţii în încercarea de a eradica ţânţarii purtători ai virusului care provoacă această boală.
„Importanţa acestei intervenţii şi a coordonării interinstituţionale este de a preveni creşterea cazurilor actuale”, a subliniat subsecretarul pentru protecţie civilă, Walter Monroy, amintind că cea mai gravă epidemie de dengue din ţară a fost în 2019, cu peste 50.000 de cazuri.
Guatemala se află în prezent în sezonul ploios care durează până în octombrie. Ţânţarii purtători ai virusului bolii îşi depun ouăle în apa stagnantă.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), febra dengue se caracterizează prin dureri de cap intense, dureri retro-orbitare, dureri musculare şi articulare, greaţă şi vărsături.