Atitudini

Gunoaiele si fasolele politicii noastre

Cum va place spectacolul dezintegrarii AMN? Ce sentimente va trezeste schimbul de replici acide dintre cei care pana mai ieri afisau in public o fratie vesnica? Vad ca nimeni nu se revolta, nimeni nu-i apostrofeaza, de parca am asista la un banal schimb de replici tovarasesti… Multi imi vor spune, bineinteles, ca asa e politica, asa sunt politicienii. Sa inteleg ca ne-am obisnuit intr-atat de mult cu ideea ca politicienii nostri sunt murdari si procedeaza in consecinta, incat nimic nu mai poate sa ne mire?

Cati dintre noi si-ar ingadui sa-l faca astazi cu ou si cu otet pe acela pe care cu o zi, o saptamana mai devreme, il declarau prieten? Sa-l murdareasca si, totodata, sa se afiseze cu un alt prieten? Si mai ales cum sa admiti ideea ca ai putea face toate astea public, la televizor, in vazul intregii tari? Un lucru, pe care ni-l refuzam noua, il ingaduim cu usurinta politicienilor aflati in prim-planul atentiei publice. „Asa sunt ei, ce sa le faci”, spunem, de parca ne-am referi la niste insi incontrolabili, pusi pe rele, spurcati la gura. Adica la niste elemente antisociale. Care – nu uitati! – ne conduc destinele.

Tonul acestei „slobozenii la gura” l-a dat, fara discutii, fostul presedinte Voronin. Nu au fost de auzit in politica noastra de pana la el atatea expresii tari si violente de limbaj. Ratingul mereu inalt al celui care nu s-a sinchisit sa-si expedieze oponentii politici nahren in plina sedinta de Parlament, ori a recomandat sa fie bagata o rozatoare in slitul lui Chirtoaca, i-o fi facut pe unii sa creada ca tocmai astfel de replici stau la temelia popularitatii liderului comunist.

Ultima conferinta de presa a lui Urecheanu a avut ca tema „reformarea AMN”, care reformare s-a rezumat la a-l eticheta pe Untila „sergent” si „pana liberala”. Mai devreme Osipov evocase „biscuitii si fasolele lui Urechean”, pe care Colesnic i-a infulecat intr-un delir patru ani la rand… In paralel cu desfacerea vechilor tovarasii din AMN, se dezintegreaza vertiginos si monolitul – alta data – comunist. Nici acolo nu lipsesc etichetarile lui Voronin, pentru care tovarasii de incredere, Stepaniuc si ?urcan, s-au transformat, brusc, in „gunoaie”. Poate ca asistam la apusul nu doar a doua partide, ci a unui anume fel de a face politica si de a fi in politica?…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *