Gunoiul sufocă malul Dunării. La Galaţi, a apărut o „insulă” formată din deşeuri
Gunoaiele vin din amonte de la localităţile de pe fluviu dar şi de pe afluenţii Dunării, în special de pe Siret, cele mai multe resturi adunându-se în jurul pontoanelor pe care se află restaurante şi la punctul de Trecere Bac Galaţi-Tulcea, unde există un cot al Dunării.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu au inspectat zona şi i-au informat pe agenţii economici că trebuie să cureţe luciul apei, în caz contrar putând fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 50.000 de lei şi 100.000 lei.
Proprietarii restaurantelor plutitoare şi administratorii Navrom Bac ar trebui să strângă gunoaiele dar spun că nu au utilajele necesare. În trecut, aceştia utilizau un utilaj de la societatea de salubritate care nu mai există, astfel că au cerut ajutorul Primăriei Galaţi şi al Administraţiei Porturilor Dunării Maritime.
„Noi am făcut adresă la Ecosal, cu ei am mai colaborat cu ani în urmă, aveau un utilaj pe care îl puneam pe ponton şi veneau cu un tractor cu o remorcă şi ne curăţau. Nu îl mai au, nu ne mai pot ajuta. Am făcut o adresă la APDM, am cerut o navă să curăţăm, dar ne-au spus că nu au aşa ceva. Acum aşteptăm şi noi, poate ne ajută Primăria să găsim o soluţie. Aşteptăm, poate mai scade apa. Marinarii noştri nu îi avem specializaţi pe aşa ceva şi intrăm în conflict cu ITM-ul după-aia. Nu avem oameni specializaţi, nu avem bărci. Cum să bagi omul să tragă gunoaiele cu mâna? Nu se poate”, a declarat şeful flotei Navrom Bac, Grigore Crăciun.
Reprezentanţii societăţii de salubrizare din Galaţi confirmă că nu au un utilaj pentru intervenţia în apă şi spun că pot transporta gunoiul doar dacă acesta este adus la mal.
„Aşa cum i-am anunţat şi în scris pe cei de la Navrom Bac, Serviciul Public Ecosal pune la dispoziţie orice mijloc de încărcat şi transportat deşeuri, dar condiţia este să fie gunoiul scos din Dunăre, pe o platformă sigură, pentru ca utilajele să nu se scufunde. Nu avem utilaj care să acţioneze pe luciul apei, la Dunăre. În urmă cu câţiva ani am avut un utilaj, un tractor pe pneuri, el nu mai este în uz şi nu îl mai folosim”, a declarat reprezentantul societăţii Ecosal Galaţi, Vasile Taşcă.
Pe malul Dunării apar frecvent gunoaie dar în trecut se găseau rapid soluţii. Acum însă situaţia se prelungeşte spre nemulţumirea gălăţenilor care se plimbă pe malul apei şi care spun că peisajul lasă de dorit şi se tem că resturile ar putea ajunge în Delta Dunării.
„Când se desprinde, se desprinde ca o insulă, ajunge departe, în alte părţi. Destul de trist, dar adevărat… Ar trebui să se facă curăţenie, Primăria să aibă mai multă grijă de apele noastre”, a spus unul dintre clienţii bacului care leagă malul gălăţean de cel tulcean.
Săptămâna viitoare inspectorii Gărzii de Mediu vor merge pe malul Dunării pentru a verifica dacă agenţii economici au luat în serios avertismentele lor.
Sursa: descopera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!