GUR: Ucraina a efectuat o ”operațiune specială” de debarcare în peninsula Crimeea
Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) au anunţat joi, 24 august, că a efectuat cu succes în timpul nopţii o ”operaţiune specială” de debarcare în peninsula Crimeea, teritoriu ucrainean anexat ilegal de Rusia în anul 2014, de neatins până în 2022 de atacuri provenite din Ucraina, notează Agerpres.
”În cadrul unei operaţiuni speciale, personalul nostru a debarcat pe teritoriul peninsulei”, a declarat reprezentantul GUR, Andri Iusov, la radiodifuziunea publică ucraineană.
De asemenea, oficialul ucrainean a explicat că operaţiunea, lansată în cooperare cu forţele navale, a fost finalizată fără victime de partea ucraineană, dar a provocat pierderi în rândurile inamice.
”Unităţi speciale la bordul unor ambarcaţiuni au debarcat pe ţărm în zona localităţilor Olenivka şi Maiak”, a anunţat Directoratul Principal de Informaţii din cadrul Ministerului Apărării ucrainean.
Totodată, instituţia a adăugat că ”toate obiectivele au fost îndeplinite”, fără a preciza despre ce obiective este vorba, transmite Reuters, care menţionează că nu a putut verifica informaţiile din surse independente.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!