Ultima oră

Gurin știe că numirea sa a deranjat persoane cu planuri obscure

El a spus că va depune eforturi pentru a elibera societatea de astfel de fenomene reprobabile. Corneliu Gurin a făcut declaraţii în acest sens în cadrul interviului acordat Agenţiei IPN „Sistemul Procuraturii trebuie şi poate fi reformat în interesul cetăţenilor şi al societăţii”, publicat luni, 29 aprilie 2013.

„Este o insinuare şi o manipulare grosolană, ea nu a apărut în presă, ci a fost plasată, aruncată de cineva în presă, de cineva care, probabil, ar fi deranjat de numirea mea şi de eşuarea unor planuri obscure. Reafirm categoric că nu am fost invitat sau audiat niciodată de organele de urmărire penală, nu am avut niciodată calitatea de bănuit, învinuit sau inculpat în vreun dosar penal, am prezentat cazierul judiciar, iar Procuratura a şi comunicat oficial aceste lucruri. În toată viaţa mea m-am condus exclusiv de lege şi normele etico-morale, pentru mine acestea nu sunt simple cuvinte, ci valori perene, de ele mă voi conduce şi în viitor”, a spus noul Procuror General.

Corneliu Gurin afirmă că s-a aşteptat la astfel de campanii murdare, ele, probabil, vor continua, dar nu are de gând să le dea importanţă. „Este foarte simplu de observat care este scopul acestor campanii şi las opinia publică sa tragă concluziile de rigoare. Oricine ar fi fost numit în aceasta funcţie, ar fi avut parte de astfel de campanii de denigrare, dintr-o direcţie sau alta. Nu zic că ar fi normal acest lucru şi chiar voi lucra pentru ca situaţia în societate să se schimbe şi la acest capitol, păcat că avem asemenea fenomene, dar nu le putem eradica într-o zi. Doar una mă îngrijorează – nu sunt atacat eu, dar este atacată instituţia Procuraturii, asta se urmăreşte. Am spus acest lucru şi la întâlnirile cu reprezentanţii corpului diplomatic, au şi ei păreri similare”, a spus Procurorul General pentru IPN.
 
IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *