Guțul, sechestru pe avere și 5 ani interdicție pentru a mai deține o funcție publică

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul și ex-secretara PP „Șor”, Svetlana Popan, care au fost condamnate astăzi la 7 și 6 ani de închisoare, trebuie să achite statului peste 56,4 milioane de lei, anunța Procuratura Anticorupție.
„Astfel, instanța de judecată a dispus în privința Evgheniei Guțul, o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 7 ani, precum și confiscarea sumei de 40 905 637 de lei din contul acesteia. Cea de-a doua inculpată a primit o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de 6 ani și confiscarea a 9 748 425 de lei, cu luarea sub strajă din sala ședinței de judecată. Ambele inculpate au fost private de dreptul de a exercita activități legate de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membre ale partidelor politice, pe un termen de 5 ani. Sechestrul aplicat asupra bunurilor acestora a fost menținut.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a corpurilor delicte ridicate în cadrul perchezițiilor: mijloace financiare în sumă de aproximativ 5,8 milioane de lei și 2 telefoane mobile.
Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, s-a constatat că Evghenia Guțul, în perioada 2019–2022, activând în calitate de secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), ar fi fost activ implicată în activitatea de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, provenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur în 24 de ore), pe care ulterior le-ar fi integrat în activitatea partidului, în scopul susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova.
Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022, ar fi coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participanților la protestele organizate de Partidul Politic „Șor” în fața instituțiilor publice din mun. Chișinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală etc.), acceptând astfel, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de 40 905 637 de lei.
Fapte infracționale similare i se incriminează și celeilalte complice, care a fost responsabilă de Oficiul Teritorial din mun. Chișinău în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022. Aceasta ar fi acceptat, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 9 748 425 de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de partidul politic, achitarea salariilor necontabilizate (în plicuri) membrilor oficiilor teritoriale etc.
Deși au negat comiterea faptelor pe tot parcursul examinării cauzei, care a durat 1 an și 3 luni, instanța a apreciat probatoriul administrat ca fiind unul întemeiat și le-a stabilit vinovăția în comiterea infracțiunilor incriminate.
Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile”, precizează PA.