Actualitate

Guvernele de la Chișinău și București – mint cu nerușinare. Punctul „comun” de trecere a frontierei Albița-Leușeni este un fakenews

Guvernanții de la PAS, PSD și PNL se laudă cu un succes de „proporții” istorice. Punctul vamal Albița-Leușeni va fi „transformat radical”, iar românii vor traversa blestemata frontieră cu o singură oprire.

Presa de afiliată guvernării de la Chișinău și finanțată din banii românilor a trecut cu vedere un „mic detaliu”.

Punctul comun de trecere a froniterei va fi implementat doar pe sensul de intrare în România, adică, pentru a intra în Republica „europeană” Moldova va trebui, ca și până acum să trecem de două ori același control.

Ce declară șeful Poliției de Frontieră, candidat PAS la funcția de deputat, Rosian Vasiloi: „E o singură oprire, nu o să se oprească de mai multe ori este unul din acele beneficii în cazul unui cetăţian care circulă şi fix acelaşi lucru este vorba de traficul transfrontalier de mărfuri”, ne anunță televiziunea TVR Moldova.

Ce spune Serviciul Vamal într-un comunicat oficial: Conducerea Serviciului Vamal a participat la Ceremonia de semnare a Acordului între ambele state privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni – Albița, pe sensul de intrare în România.

Adică, în curând, cei din diaspora vor dori să vină acasă de Paști, ei vor sta în continuare la cozi cu orele pentru a fi verificați de două ori.

În schimb, elitele din Chișinău, cu pașapoarte diplomatice, vor traversa rapid hotarul și vom merge să se relaxeze în străinătate, după ce au muncit din greu pentru „europenizarea” R. Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *