Social

Guvernul a anulat taxa de garanţie pentru maşinile mai vechi de 7 ani

 Guvernul a adoptat şi un proiect de lege, prin care taxa de garanţie va fi eliminată. Însă, pentru a intra în vigoare acest proiect trebuie să fie adoptat şi de Parlament. Din acest motiv executivul a dispus renunţarea la taxă în perioada sărbătorilor de Paşti, printr-o dispoziţie.

 
Potrivit legislaţiei actuale, pentru o maşină înregistrată peste hotare cetăţenii moldoveni trebuie să lase în vamă o taxă de garanţie echivalentă cu taxa de vămuire a mijlocului de transport. La ieşirea din ţară banii se returnează proprietarului maşinii, care, însă, sunt mai puţini decât banii lăsaţi la intrare. Acest lucru se întâmplă din cauza comisionului perceput de Banca de Economii, care reprezintă 2,5% din suma taxei de garanţie.
 
Taxa de garanţie trebuia să fie un mecanism de diminuare a importului maşinilor înmatriculate peste hotare, care ulterior erau vândute în R. Moldova.
 
Decizia de azi „va facilita intrarea cetăţenilor în ţară în perioada sărbătorilor de Paşti. În loc să lase banii în vamă, mai bine ca moldovenii să-i cheltuie atunci când vin acasă”, a declarat premierul, Vlad Filat.
 

Iar ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă, a adăugat că „modificările adoptate vor stabili condiţii egale dintre rezidenţi (cetăţeni ai R. Moldova) şi nerezidenţi”.

Sursa: Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *