Actuala guvernare a instituționalizat procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană prin formarea recentă a 33 de grupuri de lucru antrenate în asigurarea mecanismului de coordonare a procesului de integrare europeană.
Subiectul a fost pus miercuri, 8 martie, în discuție de către premierul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu opt ministre și secretare pentru afaceri europene din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, Suedia și România.
De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău le-a transmis interlocutoarelor despre hotărârea fermă a guvernării de a avansa în implementarea reformelor în beneficiul cetățenilor și modernizarea instituțiilor publice.
„Aderarea la Uniunea Europeană este un proiect național de transformare a republicii noastre. Depunem eforturi susținute pentru a ne face temele pentru acasă, iar sprijinul partenerilor noștri este unul decisiv. Continuăm să privim cu încredere spre viitorul european al republicii noastre, să fortificăm instituțiile, să implementăm reformele, să dezvoltăm economia și să creștem reziliența societății”, a declarat prim-ministrul.
Oficialii au mai discutat și despre situația regională, contracararea amenințărilor hibride, fortificarea comunicării strategice, reprezentarea politică a femeilor și promovarea egalității de gen.
Sursa: Ziarul Național