Actualitate

Guvernul cere eliberarea unui jurnalist arestat la Tiraspol

Jurnalistul a fost arestat de forţele de securitate de la Tiraspol pe 18 martie şi este acuzat de extremism în baza postărilor sale pe reţelele de socializare şi a luărilor de atitudini pe forumurile din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Vicepremierul pentru reintegrare, Victor Osipov, a declarat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă că în scrisoarea transmisă reprezentantului politic al Tiraspolului, Chişinăul cere respectarea drepturilor omului, a accesului la o justiţie echitabilă şi, mai ales, punerea în libertate a lui Serghei Ilcenko. „Am adresat acest mesaj prin intermediul reprezentantului politic în procesul de negocieri şi sperăm foarte mult că va fi tratat cu atenţie şi se va ţine cont la Tiraspol”, a declarat Victor Osipov.

Serghei Ilcenko activează în regiunea transnistreană. Administraţia de la Tiraspol i-a aplicat arest preventiv şi i-a confiscat mai multe bunuri. La 27 martie, Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor, organizaţie cu sediul la New York, a condamnat arestarea jurnalistului. Într-o declaraţie de presă, semnată de directorul regional al organizaţiei, Nina Ognianova, se cere autorităţilor de la Tiraspol să-l elibereze de îndată, să restituie bunurile confiscate în percheziţii şi să înceteze să-l mai hărţuiască pe Serghei Ilcenko şi pe familia sa.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *