Guvernul Cioloș a depus jurământul la Cotroceni
Premierul Dacian Cioloş i-a mulţumit, marţi seară, preşedintelui Klaus Iohannis pentru încrederea acordată atunci când l-a desemnat pentru funcţia de prim-ministru şi, totodată, i-a mulţumit premierului interimar Sorin Cîmpeanu pentru colaborare, dar şi pentru felul în care şi-a exercitat mandatul.
"Mi-aţi cerut să vin cu o echipă de independenţi, de specialişti, de oameni ambiţioşi, oameni care şi-au lăsat activităţile în care au investit mult timp şi energie, le-au lăsat deoparte pentru un timp şi au hotărât să vină şi să-şi pună competenţele într-o echipă care, sper eu, să fie în măsură să-şi ducă la bun sfârşit mandatul, misiunea pe care astăzi ne-a dat-o Parlamentul şi pe care dumneavostră aţi oficializat-o. Doresc să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi să vă asigur că vom face tot ceea ce ţine de noi ca să fim cât mai deschişi şi cât mai receptivi şi să dăm ceea ce e mai bun din noi pentru a arăta celor care au avut şi au încredere în noi că lucrurile pot să meargă din bine în mai bine în România", i-a spus Dacian Cioloş preşedintelui Iohannis, marţi seara, la Palatul Victoria, la ceremonia în care a preluat mandatul de premier.
Totodată, premierul i-a mulţumit şi fostului prim-ministru interimar Sorin Cîmpeanu pentru colaborare, dar şi pentru modul în care acesta a condus Guvernul în perioada de interimat.
"Doresc să mulţumesc domnului prim-ministru interimar Cîmpeanu pentru modul în care am colaborat în această perioadă, pentru modul în care ne-a sprijinit în această perioadă intensă de formare a echipei guvernamentale şi, sigur, nu în ultimul rând, pentru modul în care şi-a exercitat mandatul până acum", i-a spus Cioloş celui de la care a preluat mandatul de prim-ministru.
La rândul său, Sorin Cîmpeanu le-a urat succes premierului şi echipei sale guvernamentale, el precizând totodată că Guvernul interimar a făcut cu "onestitate ce a ştiut şi ce a putut mai bine".
Iohannis, la Palatul Victoria: Nu voi încerca să spun niciodată Guvernului ce să facă sau să-i impun cum să facă
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi seară, la Palatul Victoria, că nu va încerca niciodată să spună Guvernului ce să facă sau să-i impună cum să facă, precizând că membrii Executivului vor găsi în el un partener.
"Astăzi, mai mult ca în zilele trecute, s-a speculat relaţia dumneavoastră cu mine. Eu vreau să vă spun câteva lucruri foarte clar: nu voi încerca niciodată să spun Guvernului ce să facă, nu voi încerca să impun Guvernului niciodată cum să facă. Aveţi toată libertatea şi toată răspunderea, dar în mine veţi găsi oricând, domnule prim-ministru, onoroate doamne ministru, onoraţi domni miniştri, un partener. Eu vreau ca România să funcţioneze bine, pentru asta e nevoie de un Guvern care funcţionează bine şi pentru asta este nevoie de comunicare", a spus Iohannis.
Şeful statului s-a declarat convins că se vor găsi cele mai bune căi de a colabora "pentru a rezolva multele probleme care abia aşteaptă să vină cineva şi să găsească soluţii la ele".
Preşedintele Iohannis a fost prezent, marţi seară, la Palatul Victoria, unde a avut loc predarea mandatului de către fostul premier interimar Sorin Cîmpeanu către premierul Dacian Ciloloş.
Evenimentul a avut loc la sala în care au loc, în mod obişnuit, şedinţele Guvernului, cu participarea membrilor noului Cabinet.
Aceasta este prima dată în mandatul de şef al statului când Klaus Iohannis este prezent în sala de la Palatul Victoria unde se ţin şedinţele Executivului.
La plecare, preşedintele Iohannis le-a urat succes membrilor noului Guvern, dând mâna cu fiecare dintre aceştia.
Prima şedinţă a noului Guvern va avea loc joi, de la ora 10.00, la Palatul Victoria.
sursa: digi24.ro/mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!