Guvernul Filat a fost învins de corupție

Publicația susține că demiterea guvernului Filat și lipsa rezultatelor în lupta cu corupția a lovit în așteptările europenilor legate de succesul Parteneriatului Estic. Mai jos vă prezentăm rezumatul articolului intitulat sugestiv „Moldova: Eșec pentru Europa”.
„Săptămâna trecută, odată cu demiterea premierului Vlad Filat, a fost compromis un proiect european ambițios: visul Parteneriatului Estic. Scopul principal era ca șase state să-și consolideze relațiile cu Uniunea Europeană – însă apropierea nu a avut loc nici din partea Armeniei, Georgiei și Azerbaidjanului, nici din partea statelor autocrate ca Belarus și Ucraina. Toate speranțele au fost îndreptate spre R. Moldova: cancelarul german Angela Merkel a vizitat Chișinăul, iar în această toamnă urma să fie semnat Acordul de Asociere cu UE și Acordul privind liberalizarea regimului de vize. Cu toate acestea, guvernul Filat a primit un vot de neîncredere din partea comuniștilor și a unui grup de deputați care i-au susținut. Guvernul nu a reușit să scape de corupție și funcționari compromiși, despre care Bruxelles-ul nu a vrut niciodată să audă. Mai mult decât atât, câțiva politicieni de rang înalt au fost implicați în scandaluri: s-a dovedit că ministrul de Interne a prezentat o diplomă falsă, colegul său, ministrul Sănătății, a făcut afaceri cu terenuri, iar în biroul unui funcționar de la Cancelaria de Stat au fost găsite 40 mii de dolari SUA cu o proveniență necunoscută. Însuși premierul a fost prins într-un scandal legat de Banca de Economii. Instituția în care își păstrează banii circa 80 la sută din populația țării a acordat credite neperformante unor firme care au finanțat campania electorală a lui Filat. Acum observatorii sunt îngrijorați că, dacă vor avea loc alegeri anticipate, comuniștii ar putea reveni la putere”.
Traducere I. Macovei