Guvernul Munteanu propune un salariu minim de doar 6.300 lei

Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune majorarea salariului minim pe țară de la 5.500 lei la 6.300 de lei începând cu anul 2026, adică cu 14,6%, în timp ce sindicate au solicitat o majorare până la 8.050 lei, ca salariul minim să corespundă normelor UE.
Subiectul stabilirii salariului minim pe țară a fost discutat de conducerea Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) împreună cu partenerii de dialog social pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective (CNCNC), în ședința din 20 noiembrie.
Sindicatele cer o majorare a salariului minim cu 45%
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a propus o majorare substanțială a salariului minim la 8.050 de lei, adică cu peste 45% argumentând că valoarea actuală nu acoperă nici pe departe necesitățile de bază.
În opinia sindicatelor, această majorare este necesară pentru: menținerea puterii de cumpărare a salariaților; prevenirea adâncirii sărăciei, într-un context economic marcat de creșterea costurilor de trai; asigurarea unui nivel de trai adecvat pentru toți angajații și o pensie decentă; reducerea exodului forței de muncă; creșterea predictibilității economice pentru mediul de afaceri și sectorul bugetar.
Vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc, a menționat că suma de 8.050 de lei reprezintă un punct de pornire pentru dezbateri, bazată pe analize minuțioase efectuate de CNSM, dar este important ca cifra finală, care va fi agreată de părți, să permită avansarea spre obiectivul guvernamental de a crește salariul minim la 10.000 de lei până în 2028.
Analizele efectuate de CNSM și de Institutul Național de Cercetări Economice arată că:
- salariul minim actual de 5500 lei acoperă doar 70% din minimul de existență pentru un adult și un copil (6.288,2 lei net);
- pentru ca salariul minim să asigure bazele unei pensii minime în 2026, acesta ar trebui să fie de 7.130 lei;
- pentru a acoperi costul real al vieții pentru o familie cu doi copii, venitul mediu necesar este de 26.073 lei per adult, conform calculelor actualizate.
Confederația atrage atenția că, în calitate de țară candidată la UE, Republica Moldova trebuie să respecte Directiva UE 2022/2041, care recomandă ca salariul minim să reprezinte 50% din salariul mediu brut sau 60% din salariul median brut.
„Cu o creștere de 500 de lei anual vom ajunge la 10.000 de lei abia în 2034. Oare asta ne-am propus să facem?! Sunt ferm convins că angajamentul aprobat de Parlament în Programul de activitate al Guvernului poate fi realizat”, a subliniat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM.
O majorare prea mare pune în pericol stabilitatea economică?
Pe de altă parte, președintele Confederației Naționale a Patronatului din Moldova, Leonid Cerescu, a menționat că propunerea sindicatelor ar fi una riscantă pentru stabilitatea economică.
Potrivit lui stabilirea unui salariu minim de 8.050 de lei ar pune în pericol existența multor întreprinderi mici și mijlocii, care constituie 90% din totalul companiilor din țară, subliniind că majorarea salariului minim trebuie corelată cu productivitatea și potențialul economic. Totodată el a spus că patronatele nu au deocamdată o poziție finală, dar pledează pentru o majorare proporțională cu productivitatea muncii și cu creșterea economică a țării.
Doar 5% din din angajaţi primesc salariu minim
Pe de altă parte specialiştii susţin că cererea sindicatelor de majorare a salariului minim este una firească pentru că actualmente în Republica Moldova salariul minim de 5.500 de lei reprezintă doar 35% din salariul mediu de circa 15.500, ceea ce nu corespunde standardelor minime din UE.
Marina Soloviova, director de programe la Expert-Grup consideră că o majorare a salariului minim la 8.050 lei, nu va aduce schimbări radicale, pentru cea mai mare parte a angajaților „deja câștigă mai mult decât cele 8.000 cerute (de sindicate n.r.)”.
„Anul trecut, numai 5% din angajați aveau salarii minime și alte 20% din angajați aveau salarii puțin peste salariul minim. Deci în cazul în care propunerea va fi aprobată, creșterea salariului minim va avea impact pentru circa o pătrime din angajați”, a declarat Marina Soloviova la Radio Moldova,
Totodată experta estimează că pentru mediul de afaceri impactul va fi limitat, pentru că, „majoritatea angajatorilor deja oferă salarii mai mari decât salariul minim propus, poate cu excepția agriculturii”.
„Creșterea salariului minim va afecta mai mult sectorul bugetar, în special domeniul cultură și artă, grădinițele pentru copii, unde salariile sunt cele mai mici”, a precizat experta. În opinia economistei, pentru acești angajați, va crește câștigul lor salarial, și de asemenea vor crește contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale, deci ei vor putea avea și o pensie mai mare în viitor.
Scenarii de calcul şi impact bugetar
Ministerul Finanțelor a prezentat mai multe scenarii de calcul, cu un impact bugetar variabil. Astfel o majorare a salariului minim la 6.300 de lei (scenariul mediu luat în calcul) ar genera un impact de circa 430 de milioane de lei, plus încă 100 de milioane pentru sectorul în autogestiune. În timp ce o creștere la 6.500 de lei ar necesita peste 560 de milioane de lei, afectând în special bugetele locale.
2026 – propus la 6.300 lei, înseamnă o creștere de aproximativ +15% față de 2025 și o majorare totală de circa +115% față de 2021.
„Ne propunem un salariu minim care să asigure un trai decent și este esențial să identificăm resursele și spațiul fiscal necesar pentru acest lucru”, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, care a condus ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.
Totodată ea a reafirmat angajamentul Guvernului pentru o majorare etapizată a salariului minim, conform programului de guvernare, care prevede atingerea nivelului de 10.000 de lei, însă într-un ritm sustenabil pentru bugetul public și mediul privat. Decizia finală urmează a fi luată în scurt timp, după consultări suplimentare.
Dacă salariul minim crește, plățile „pe negru” vor fi în scădere
Marina Soloviova, director de programe la Expert-Grup atrage atenţia la faptul că majorarea salariului minim este „o modalitate foarte bună de a lupta cu salariile „în plic”, adică cu munca subdeclarată”.
„Există așa o practică printre angajatori, când angajatului i se achită oficial doar salariul minim, iar restul se achită neoficial „în plic”, pentru a minimiza plata impozitelor și contribuțiilor. Pe lângă faptul că această practică lezează drepturile angajaților la pensii și indemnizații, reduce veniturile bugetului public, ea mai creează și concurență neloială, când firmele care respectă legea rămân în pierdere. Dacă salariul minim crește, atunci se va diminua diferența dintre salariul declarat și salariul plătit realmente, deci plățile „pe negru” vor fi în scădere, iar mediul concurențial va fi mai sănătos”, afirmă Marina Soloviova.
Cât despre costuri, apoi experta spune că majorarea salariilor va aduce mai multe venituri şi în bugetul statului. „Vorbim de impozitul pe venitul persoanelor fizice, contribuții mai mari la bugetul de asigurări sociale și medicale, taxa pe valoare adăugată”, spune directorul de programe de la Expert-Grup.
Pe lângă aceasta, noul prim-ministru a promis recent un salariu minim de 10.000 de lei până în anul 2028 și, ca acest obiectiv să fie realizat, salariile trebuie majorate acum. „În cele din urmă, noi avem nu doar resursele necesare, ci și obligația să majorăm salariul minim până la 50% din salariu mediu, dacă Moldova își dorește cu adevărat să adere la Uniunea Europeană”, consideră Marina Soloviova.