ActualitateExterneSănătate

Guvernul polonez lansează `planul B` pentru liberalizarea accesului la pilula de a doua zi

Guvernul pro-european de la Varşovia a anunţat vineri că îşi lansează “planul B” pentru liberalizarea accesului la pilula de a doua zi în Polonia, contracarând astfel vetoul opus puţin mai devreme acestei reforme de către preşedintele conservator Andrzej Duda.

În conformitate cu promisiunile sale electorale, coaliţia pro-europeană, aflată la putere din decembrie, a adoptat un proiect de lege menit să permită accesul gratuit la pilula de a doua zi începând cu vârsta de 15 ani. În prezent, ea este autorizată în Polonia numai pe bază de prescripţie medicală. Însă preşedintele Duda, un aliat al partidului populist naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) şi un catolic declarat, a decis să retrimită în Parlament amendamentul la legea produselor farmaceutice, cerându-i să reexamineze legea, conform unui comunicat de presă dat publicităţii vineri.

Şeful statului şi-a motivat refuzul invocând respectarea “standardelor de protecţie a sănătăţii copiilor”. Andrzej Duda “nu poate accepta soluţii legale care sa permită copiilor sub 18 ani să aibă acces la medicamente pentru uz contraceptiv fără control medical şi fără a ţine cont de rolul şi responsabilitatea părinţilor”, potrivit comunicatului. Totuşi, Duda s-a declarat deschis la soluţiile prevăzute de legea în cauză în ceea ce priveşte femeile adulte (cu vârsta de peste 18 ani).

“Lansăm planul B”, a reacţionat pe X premierul Donald Tusk, regretând că preşedintele nu a profitat de “ocazie pentru a se plasa de partea femeilor. Anticipând reacţia prezidenţială, guvernul a anunţat că va ocoli obstacolul ridicat de preşedintele Duda prin autorizarea farmaciştilor de a elibera reţete pentru pilulă. Un regulament este în faza finală de consultare. Această pilulă va fi disponibilă pe bază de reţetă farmaceutică”, eliberată de un farmacist, începând cu 1 mai, a declarat ministrul Sănătăţii, Izabela Leszczyna.

Potrivit acesteia, preşedintele s-a comportat ipocrit. “Nu ne putem declara apărători ai vieţii, împotriva avortului şi, în acelaşi timp, să afirmăm că este un lucru rău contracepţia de urgenţă, care este perfect sigură şi disponibilă în 25 de ţări ale Uniunii Europene”, a declarat ea. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), contracepţia de urgenţă ar trebui să fie “inclusă în mod sistematic” în toate programele naţionale de planificare familială. În Polonia, o ţară cu o puternică tradiţie catolică, avortul este în prezent legal doar dacă sarcina rezultă din viol sau incest, sau ameninţă viaţa sau sănătatea mamei.

Patru proiecte de lege ce vizează liberalizarea avortului au fost deja depuse în Parlament, dar lucrările nu au început, aşteaptându-se undă verde din partea preşedintelui Camerei inferioare. Acesta din urmă, Szymon Holownia, care se declară catolic progresist şi care şi-a afişat deja ambiţiile de a deveni şef al statului, explică întârzierea prin dorinţa de a se evita această dezbatere în timpul campaniei pentru alegerile locale, programate în aprilie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *