CSI / Rusia

Guvernul rus interzice exportul de cartușe și tuburi de cartușe

Prim-ministrul rus Mihail Mișustin a aprobat un decret guvernamental privind introducerea unei interdicții temporare asupra exportului de cartușe pentru puști civile și militare, precum și de tuburi de cartușe pentru arme de foc de anumite calibre, transmite BBC.

Motivul oficial este executarea decretului președintelui Vladimir Putin privind „măsuri economice speciale în domeniul activității economice externe”.

Decretul menționează că interdicția va fi în vigoare până la sfârșitul acestui an fără a oferi alte detalii.

„Interdicția nu se aplică la exportul de cartușe și obuze pentru asigurarea activității Forțelor Armate ale Federației Ruse, a altor trupe, formațiuni militare. Decizia are ca scop asigurarea protecției intereselor statului”, se arată în comunicat.

Din această formulare reiese că este posibil să se exporte cartușe în Ucraina, Siria și în țările africane, unde funcționa gruparea de mercenari Wagner.

Nu este încă clar dacă acțiunile guvernului rus au legătură cu lipsa de muniție invocată de o serie de analiști militari.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *