Halep s-a oprit în semifinalele turneului de la Sydney
Halep, principala favorită a turneului, s-a recunoscut învinsă după trei ore și 45 de minute de joc efectiv, partida fiind reluată de la scorul de 5-4 pentru româncă în manșa inaugurală, scor la care jocul a fost întrerupt joi din cauza ploii.
Primul set a fost adjudecat de Kuznețova în tiebreak, cu 7-6 (5), dar Halep a revenit și s-a impus în al doilea cu 6-4. În decisiv, rusoaica a luat primul ghem, Simona a egalat, iar apoi a ratat nu mai puțin de patru mingi de break. La scorul de 2-2 echilibrul s-a rupt, Halep a comis câteva erori și Kuznețova a profitat, desprinzându-se la 5-2. Simona a câștigat un ghem la zero, a irosit o minge de break la 3-5, după care Kuznețova a reușit să își apropie victoria.
Statistica meciului a arătat că jucătoarele au reușit câte 31 de mingi direct câștigătoare, iar Halep a făcut mai puține erori neforțate decât adversare, 37 față de 47, având și procentaje mai bune la ambele servicii, 61%-60% la primul, 44%-37/ la al doilea, însă Kuznețova a câștigat punctele mai importante.
Halep (24 ani) va primi pentru participare 36.600 dolari și 185 de puncte WTA.
Halep și Kuznețova (30 ani, 25 WTA) sunt acum la egalitate în privința meciurilor directe, scor 3-3. Kuznețova a învins în primul meci direct, în 2011, în turul al doilea la Miami, cu 6-0, 6-4. Halep a obținut apoi două victorii, în 2011, în primul tur la Toronto, cu 4-6, 6-4, 6-3, și 2013, în primul tur la Roma, cu 6-1, 6-1. Kuznețova s-a impus în 2014, la Stuttgart, în optimi, cu 7-5, 7-6 (4), dar reprezentanta noastră a câștigat duelul anterior, în 2014, în sferturi la Roland Garros, cu 6-2, 6-2.
În finala turneului de la Sydney, tot vineri, Svetlana Kuznețova a înfruntat-o pe portoricana Monica Puig, care a profitat de retragerea elvețiencei Belinda Bencic după primul set, adjudecat de Puig cu 6-0. Prin urmare, jucătoarea din Rusia s-a impus în finală cu un scor categoric de 6-0 6-2.
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!