Ultima oră

Herta Müller: „Merkel vorbește cu Putin, ca acesta să nu o ia razna de tot”

„Cultul personalității la Putin e tot mai puternic și intrăm într-o chestie pe care noi o știm din viața noastră anterioară”, a menționat autoarea, într-o conferință de presă, pentru a sublinia altfel cât de important este ca membrii unei comunități să nu accepte abuzurile unor state autoritare, așa cum s-a întâmplat în România înainte de 1990.

„Eu mă uit la experiența altor țări. Nu numai aici a fost o dictatură, toate țările est europene au avut conduceri dictatoriale. Dar mă uit în Polonia, Cehia și Ungaria. Sunt diferențe și sunt diferențe de ținută morală. În Polonia, nu s-ar fi putut întâmpla ce s-a întâmplat aici, pentru că populația nu suporta. Și fiecare, nu vorbesc doar de intelectuali, ci toată populația”, a amintit Herta Müller.

Sindicatul Solidaritatea era în Polonia format din muncitori, din așa zișii oameni simpli, onești și cu demnitate, a declarat scriitoarea, „Iar dacă regimul a mers prea departe, au făcut gălăgie. În România nu s-a întâmplat asta.”

Întrebată cum vede relația dintre cancelarul Germaniei, Angela Merkel, și președintele rus Vladimir Putin, Herta Müller a răspuns că nu poate decât să presupună care este strategia primeia. „Nu pot să văd în capul doamnei Merkel, dar știu că vorbește la telefon cu Putin, citesc în ziare. Ea știe rusește, din timpul RDG, iar Putin știe nemțește, din păcate, pentru că a fost cu KGB-ul la Dresda și acolo a șicanat lumea mai mulți ani. Asta este o bază pentru ăștia doi. Dar eu cred că nu se îndrăgesc, cred că Merkel nu îl agreează pe Putin, dar se simte obligată, din funcția de cancelară sau în numele Uniunii Europene să îl mai țină puțin în lanț”, a precizat aceasta.

Mai mult, scriitoarea a glumit afirmând că poate Merkel discută cu președintele rus, ca acesta „nu o ia razna de tot. „ Probabil că ei cred că cineva trebuie să vorbească din când în când să nu o ia razna de tot și are o putere din cauza căreia nimeni din noi nu poate să reacționeze. Probabil că persoana cea mai adecvată să-l tempereze este Merkel, pentru că știe puțin rusește”, a afirmat scriitoarea germană de origine română, căreia i-a fost acordat în 2009 Premiul Nobel pentru Literatură.
 
Sursa: Romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *