Frumusețe

Hidratarea de primavară

 Pentru reprezentantele sexului frumos, primăvara nu este doar un moment de trezire a spiritului aventurier, prin reluarea activităţilor în aer liber, dar mai mult decât atât, reprezintă timpul ideal pentru restabilirea şi menţinerea echilibrului perfect al organismului. Pentru că în sezonul rece alimentaţia noastră este bogată în carne şi grăsimi animale, hidratarea este insuficientă şi are un impact direct asupra proceselor de digestie. Toate acestea, cumulate cu lipsa mişcării, a plimbărilor în aer liber au ca efect negativ dezagregarea proteinelor musculare, iar organismul se confruntă cu stări sau transformări inconfortabile precum oboseală, boli sau depresii, creştere în greutate sau îmbătrânirea prematură a pielii.

Hidratarea corectă de la începutul primăverii este necesară pentru ca procesele de digestie ale organismului să se adapteze la noile condiţii ale acestui anotimp. Hidratarea organismului duce la o descărcare completă a organelor digestive, aduce modificări benefice în procesele metabolice, produce transformări în întreg organismul şi influenţează capacitatea de reacţie a acestuia, în special în ceea ce priveşte astenia de primăvară.

Orice aliment conţine o anumită cantitate de apă (cartoful – până la 75%, bobul de grâu – 13%). Însă, pe lângă apa conţinută în hrana solidă – considerată ca fiind un litru pe zi – este absolut necesar să se bea zilnic aproximativ 1,5 – 2 litri de lichid (apă, ceaiuri, sucuri) .

Sursa: Envy.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *