În acest sfert de veac nu s-a reușit nimic, această himeră a integrării europene cu care o parte a elitei politice încearcă să farmece societatea, dispare odată cu trecerea blindatelor rusești peste Nistru, în timpul unor exerciții în care separatiștii simulează un atac asupra „teroriștilor”. Această realitate a stării de război, urmată de ocupație plasează republica actuală într-o lume paralelă cu cea care există și cu cei care sunt fascinați de ideea integrării europene. Fanii statalismului moldovean se comportă precum un pacient suferind de o boală terminală, care se află în negare și, în loc să se pregătească de „inevitabil”, își face planuri mărețe.

Exercițiile militare din Transnistria nu-s un simplu atentat la suveranitatea și integritatea republicii, ci un pretext pentru societate să se trezească din hipnoză și să accepte realitatea dură – ne aflăm sub ocupație rusească și, negând acest fapt elementar, nu facem altceva decât să perpetuăm această stare. Despre ce fel de integrare europeană poate fi vorba dacă societatea este incapabilă să accepte realitatea despre starea de ocupație? Se creează senzația că în același spațiu avem niște lumi paralele, care nu se intersectează decât accidental. Pe de-o parte, avem lumea clasei politice, care are un discurs „fascinant” despre „modernizare”, „integrare”, „responsabilitate” etc. Pe de altă parte, avem lumea „muritorilor” care are alte probleme, mai ales, cum să-și facă acte să plece din astă țară? Cum să treacă hotarul cu niște țigări, cum să-și achite facturile, cum să meargă prin oraș fără să-și distrugă încălțămintea, cum să nu fie omorât pe trecerea de pietoni? Prima lume încearcă să-și hipnotizeze audiența cu basme europene, a doua lume este disperată și vrea să evadeze cât mai rapid de vraja lor. Cu părere de rău, am depășit demult momentul când puteam vorbi despre o simplă „ruptură” între elitele visătoare și mulțimea disperată. Astăzi, din păcate, între cele două lumi e un hău care nu va mai putea fi înlăturat niciodată. Cele două lumi comunică prin monologuri, elitele pornesc vinilul promisiunilor și planurilor mărețe de „reformare”, mulțimea insistă pe realitatea care te bagă în spital. Nici unii, nici ceilalți n-au cea mai mică intenție să-și „refacă” relația.

Zmei sau curcani

Puterea și elitele politice din ultimii 25 de ani au avut întotdeauna o atitudine „agresivă” față de opoziție și față de cei care-i critică: fie că e vorba despre perioada din timpul „bardacului comunist” sau de haosul de după 7 aprilie. În schimb, aceeași elită, când vine vorba de problema ocupației, în care se află republica și prezența blindatelor rusești pe teritoriul „sacru”, neutru și suveran, are o atitudine de curcă plouată. Ce fel de stat e acesta unde criminalii și teroriștii sunt tratați cu mănuși, iar cetățenii sunt scuipați la fiece pas?

Guvernele noi care se instalează la Chișinău vin cu ideea „resetării” relației cu F. Rusă, urmează câteva întâlniri protocolare, se mai semnează niște fițuici, iar după asta Moscova își arată fața adevărată și își șterge picioarele de executivul republicii prin sfidarea oricăror norme.

Societatea civilă, virusată de vraja lumii politice, adică de narativul seducător despre europenizare, modernizare, reformare, a demonstrat că este incapabilă să preseze clasa politică spre ceva constructiv, dar nici n-a reușit să scoată din mentalitatea colectivă nepăsarea și neîncrederea în acest stat. În loc să contribuie la scoaterea din transă a clasei politice, ce visează cu ochi deschiși la un stat modern și european, a reușit să se autohipnotizeze și cântă ca un papagal de rasă aceleași texte sforăitoare, pe care nu mai dă nimeni niciun sfanț. Evident, este comod și ușor să perpetuezi o poveste, care convine tuturor, decât să accepți realitatea mizerabilă și să încerci să vezi dincolo de hipnoza statalismului.

Singura dilemă pe care o am este cât de jos trebuie să decadă totul, cât de dramatică trebuie să fie atingerea abisului, ca elitele politice, societatea și mulțimea să accepte falimentul moral, financiar și politic al statului R. Moldova. Ca la orice „aniversare”, se trag niște linii. Suntem la etapa când nimeni nu mai poate nega realitatea catastrofală și unica întrebare validă este – cine e vinovat? De parcă, dacă am afla cine e vinovat de uciderea unui om, l-ar readuce pe acesta la viață. Problema vinovăției este și ea „amuzantă”, elitele acuză votanții, partidele rusești acuză România, unioniștii acuză Moscova, fiecare găsește un vinovat cât mai „convenabil”. Nimeni, în schimb, nu vrea să-și pună întrebarea cum punem punct acestei mizerii cu ambalaj de țară? N-ar fi prima dată când în editorialele din TIMPUL ar fi prezentată soluția reunificării și fondării unui stat comun cu România. Până a ajunge acolo însă trebuie să scoatem elitele politice, societatea și presa din hipnoza statalismului găinăresc. Perpetuarea transei cu numele „R. Moldova – stat european” nu va duce la altceva decât la o aterizare forțată, ce va avea consecințe greu de anticipat. Așa cum vecinii ucraineni credeau imposibilă invazia rusească, dar care a avut loc și războiul continuă, fără șanse prea mari să se oprească, așa și clasa politică din R. Moldova se minte singură, fără a fi forțată de nimeni, că problema separatismului va fi aplanată, că vom ajunge în UE etc., deși aflarea în hipnoză riscă să bage RM din basmul „visului european” în realitatea unui război cu Moscova.

Fostul imperiu sovietic a „rezistat” 69 de ani și a dispărut, la fel de surprinzător, cum a apărut. Unica victorie, obținută odată cu destrămarea URSS-ului, este câștigarea libertății de afirmare națională a românilor și a limbii române. Astăzi, în ciuda colapsului economico-politic, limba română domină spațiul controlat de autoritățile de la Chișinău și, odată cu liberalizarea regimului de vize, tot mai mulți locuitori ai „raiului” transnistrean stau la cozi pentru obținerea pașaportului biometric, care permite evadarea din ghetto-ul sovietic.

Struțo-cămila Opoziției

În timp ce Chișinăul urmărea cu gura căscată cum militarii ruși învață să omoare cetățeni moldoveni, partidele de opoziție PPDA, PAS și PLDM au anunțat că vor „merge împreună în alegeri”, cu intenția de „spargere a acestui sistem corupt”. Evident, e nevoie de mult tupeu și nesimțire, ca voi, PLDM și PAS, care ați fost la guvernare din 2009 și ați contribuit decisiv la crearea acestui sistem să veniți ca salvatori ai „neamului”. Dincolo de asta, asocierea pe față între PPDA, PAS, PLDM și PNA, PSRM arată cât de subțire este ambalajul ideologic al acestor formațiuni. Se vede cu ochiul liber, că în spatele poziționărilor „doctrinare” este aceeași elită politică mizerabilă, care a hipnotizat lumea cu diverse povești. Povestea cu care speră să hipnotizeze votanții este pe cât de aiurea, pe atât de coruptă moral.

Uniți sub tricolor

Suntem în fața unei alegeri decisive. Păcat că și acest scrutin electoral găsește mișcarea pro-unificare divizată și inflexibilă. În loc să facă uz de realitate pentru a împinge subiectul statului comun pe agenda regională, se pierd energii în vânt, pe gâlcevi minore, care nu prezintă niciun interes. Nu interesează pe nimeni și nici nu are sens să căutăm vinovații, unica preocupare ar trebui să fie cum ieșim din hipnoza statalismului falimentar și rezolvăm pașnic problema ruso-română a Basarabiei.

P.S. Mai bine mai târziu decât deloc. Cam ăsta ne-a fost gândul când am început să lucrăm la primul post proromânesc și pro-unificare, pe care sperăm să reușim să-l lansăm pe 31 august. Oricât de disperată ar fi starea, în care ne aflăm, e timpul să spunem răspicat: nu vom devia niciodată de la visul revenirii Basarabiei acasă.