Actualitate

Horoscop 24 iunie 2016

Berbec

Treci printr-un moment riscant care, dacă nu e gestionat cu calm şi cu răbdare, poate stă la originea unui mare eşec ce-ţi va da bătăi de cap multă vreme. Dar dacă nu te bagi singur în gură lupului, dacă nu rişti nimic şi nici nu strici ceea ce ai deja, totul va reveni într-un final la normal. Tentaţia de a face un gest incorect, cu gândul că te scoate din impas, e mare, dar tocmai această e pericolul cel mai mare în acest caz. Poţi depăşi impasul doar prin mijloace corecte, urmând doar calea cea dreapta, altfel ispita rea de a calcă strâmb te va costă scump. Prudenţă maximă, deci!

Taur

Banii sunt cea mai mare preocupare a ta pentru că urmează o serie de plăti majore şi încerci să-ţi administrezi resursele cu prudenţă şi înţelepciune. Va veni scadenţă şi nu e de neglijat, tocmai de aceea faci tot posibilul să aşezi banii pe căprării, că să fii sigur că nu rămâne nimic neachitat. Dai dovadă de o bună organizare din punct de vedere financiar, reuşeşti să ţii sub control toate plăţile astfel încât să nu dezechilibrezi balanţă. Deciziile pe care le iei acum pot avea efecte pe termen lung asupra bugetului, deci ai grijă ce alegi să faci cu banii tăi actuali sau… viitori!

Gemeni

E o plăcere să-l vezi pe partenerul de suflet atât de implicat în proiectele comune, compania lui te încurajează, te motivează, te face să depui eforturi şi mai mari pentru a ajunge la scopurile care va avantajează pe amândoi. Ceea ce clădiţi acum împreună, umăr la umăr, va fi de bun augur, deci aveţi toate motivele să trageţi tare pentru a vedea acest vis împlinit. E pentru binele vostru, al familiei voastre, al relaţiei voastre, dar e nevoie de un consum de resurse din partea ambilor parteneri în mod echitabil. Nici unul nu pretinde eforturi doar de la celălalt, ci vâsliţi laolaltă!  

Rac

Azi dai dovadă de o bună organizare pe mai multe planuri simultan, încât ai putea fi la fel de eficient şi pe un plan, şi pe altul, fără să aluneci spre superficialitate sau neglijenţă. E că şi cum ai juca două roluri în acelaşi timp şi le duci cu brio la capăt fără probleme. Probabil eşti la mijloc între două echipe, între două activităţi diferite şi reuşeşti să te concentrezi imediat şi la una şi la altă cu succes. Această e o bună distributivitate a forţelor, pentru că numai tu poţi să le faci pe toate atât de bine în acelaşi timp! Ba, pe o agenda deja încărcată, te trezeşti şi cu sarcini în plus, că te miri şi tu ce bine îţi iese!

Leu

Dacă unii au început să se îndoiască asupra sensului de mers al proiectului la care lucraţi împreună, probabil e deja un semn că va apropiaţi de un eşec, şi nicidecum de o reuşită. Modul lor de a critică tot ce spui sau faci, atitudinea lor rezervată faţă de ceea ce mai e de făcut, nu e deloc benefică succesului, pentru că nu poţi avea parte de reuşită dacă ai alături de ţine oameni care resping orice propunere. Auzi doar cuvinte negative – nu se poate, imposibil, nu merge, nu e bine – şi e normal că totul să bată pasul pe loc într-o astfel de atmosfera. Nu e mediul cel mai constructiv în care puteai nimeri.

Fecioara

Ocupă-te mai mult de sănătatea ta, pentru că este un moment bun să găseşti cel mai potrivit leac pentru una din problemele care te frământă. Că descoperi, prin vreo revista, o reţeta demnă de urmat, sau primeşti de la un specialist un sfat autorizat care îţi poate ameliora starea de sănătate, urmează-le, pentru că nu întâmplător ai dat de ele. E semnul că erau pentru ţine, pregătite demult, dar abia azi trebuie să ajungi tu la ele. Pune-le în aplicare cu încredere deplină, nu te lasă după primele hopuri, deoarece efectele acestui tratament, de orice natură ar fi el, vor fi dintre cele mai puternice şi benefice ţie: cresc nivelul de energie şi capacitatea ta de auto-vindecare.

Balanţă

Invidia unora poate genera mari hopuri în planurile tale, că atare redu, pe cât posibil, discuţiile despre ceea ce vrei să obţii. Nu împărtăşi chiar oricui marile tale vise, pentru că unii vor privi cu un dram de răutate ceea ce le povesteşti şi vor emite gânduri negative la adresa ideilor tale. Când vor apărea piedicile, vei regretă că nu ai tăcut şi ai făcut ceea ce doreai, şi abia după aceea, după ce rezultatele ar fi fost perfect aşezate pe teren sigur, să fi povestit de ele. O lecţie bună pentru ţine să nu zici hop înainte să sări, să nu te lauzi înainte să atingi acel scop, să nu mai zici nimănui ce doreşti până ce nu ajungi acolo!

Scorpion

A venit momentul unei decizii capitale. Ai acumulat până acum informaţiile necesare pentru a şti exact încotro te îndrepţi, deci lasă frică la o parte şi exprimă-ţi cu fermitate ultimul cuvânt. Cineva chiar aşteaptă verdictul tău, depinde de ceea ce ai tu de spus, deci e nevoie de un dram de curaj din partea ta pentru a face un pas în faţă şi să spui ce ai ales. S-ar putea să nu mai poţi schimbă decizia odată luată, e categorică şi definitivă, tocmai de aceea trebuie să spui clar ce ai ales, cu încredere absolută că e decizia cea mai bună!

Săgetător

A fi darnic nu înseamnă a oferi lucruri concrete sau materiale, ci ajunge chiar şi un gând bun transmis cuiva, la nevoie. Acolo, în mintea ta există o idee salvatoare, un sfat sau o soluţie genială care poate scoate pe cineva drag din impas, deci pune-ţi mintea la contribuţie şi găseşte cuvintele cele mai potrivite pentru situaţia de faţă. Când vei vedea cum i se luminează faţă şi zâmbetul îi revine pe chip, îţi vei da seama cât de preţios a fost darul tău pentru el, semn că ai jucat un rol major în depăşirea unui mare hop. Direct implicat, lui nu-i venea asemenea idee, deci tu eşti azi sursă unei soluţii inteligente. Spune-i ce gândeşti!

Capricorn

Priveşte situaţia în care te afli cu maximă luciditate, nu te mai amăgi singur şi nici nu lasă iluzia să te conducă. În acest moment ţi se cere să accepţi realitatea aşa cum e, pentru că va fi mult mai bine pentru viitorul acţiunilor începute. Nu visa aiurea, nu construi castele de nisip, ci ascultă-ţi cu sinceritate şi în profunzime conştiinţa. De acolo vin cele mai înţelepte poveţe, cele mai benefice sfaturi, pentru că ai mai trecut şi altădată prin astfel de momente şi te-ai descurcat de minune. Nu trăi în visare, deşi nu eşti tu genul, ci lasă mintea ta limpede şi precisă să ia cele mai bune decizii, apoi acceptă-le că atare!

Vărsător

Îţi doreşti enorm o schimbare în viaţă ta. Perfect: primul pas pentru a o obţine, e s-o ceri: de sus, de la astre, de la Dumnezeu, sau din interiorul tău, nu contează neapărat direcţia! Nimeni nu va sună la uşa ta să te întrebe dacă nu cumva doreşti cutare lucru, ci tot ce obţii în viaţă vine doar chemat, doar invitat, doar atras cu gândul. Deţii toate resursele necesare pentru a primi tot ce ai nevoie, iar acesta e momentul cel mai bun din an pentru a începe să-ţi faci ordine prin gânduri şi dorinţe. Aşează-le pe toate pe o lista şi emite-le în eter: cineva acolo sus le aude! Îndrăzneşte deci să chemi spre ţine ceea ce visezi!

Peşti

Nu te lasă copleşit de o stare emoţională negativă care îţi da târcoale azi. Da, poate pe moment eşti trist, obosit, dezamăgit de ceva, dar peste câteva zile vei vedea că nimic din stările de acum nu va mai conta, deci trebuie să treci peste ele cu capul sus. Ai ceva de învăţat din tot ce trăieşti acum, deci nu trebuie să priveşti un hop că pe un dezastru. Vei depăşi impasul, cu o nouă lecţie asumată, şi dată viitoare totul va ieşi mult mai bine. Nu ai cum să înveţi dacă nu treci prin astfel de situaţii neplăcute, dar deţii toate resursele pentru a le depăşi cu succes!
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *