HOROSCOP 28 septembrie 2016
Berbec
Eşti foarte incisiv în comunicare, că atare ai grijă la tot ce spui, mai ales la ce scrii, pentru că efectele cuvintelor tale va fi maxim. Dacă meseria ta implică texte în care e nevoie să fii dur, sever, critic, atunci atmosfera acestei zile te va ajută să-ţi exprimi punctul de vedere mult mai clar şi să ajungi mai repede la scopurile propuse. Orice mesaj prin care trebuie să iei atitudine, să lupţi pentru un drept, să pui la punct un inamic sau să faci cuiva observaţie ţi se potriveşte de minune, pentru că te pricepi să găseşti cuvintele cu cel mai mare impact pentru a repara situaţia. Un articol scris de ţine, o scrisoare trimisă cuiva acum, o reclamaţie scrisă lăsată la vreo instituţie vor avea efectul dorit, pentru că ai limba ascuţită, dar pe bună dreptate!
Taur
Te comporţi că un om matur, serios, bine organizat, pe care oricine se poate baza. Tot ce promiţi tu devine fapt imediat, pentru că nu stai pe gânduri, ci pui osul la treaba, fie că e în beneficiul personal, fie al altora. Ai ceva de oferit lumii, sfaturi bine documentate, o mâna concretă de ajutor, un obiect palpabil de care cineva se poate folosi cu succes, că atare contribuţia ta e mai mult decât teoretică. E una care se vede şi care poate stă la temelia multor reuşite de care tu sau alţii te vei bucură.
Gemeni
Discuţia cu o persoană mai matură are efecte contradictorii asupra ta. Pe de o parte, te stimulează să-ţi pui mintea la contribuţie şi să faci planuri măreţe de perspectiva, dar, pe de altă parte, îţi taie un pic elanul, pentru că îţi atrage permanent atenţia că ceea ce visezi nu se ridică peste noapte, ci în timp îndelungat şi cu imense eforturi. Merită să visezi că totul e posibil şi că vei ajunge acolo cândva, dar trebuie să fii permanent conştient cât de mult ţi se cere că să-ţi îndeplineşti visul pe care celălalt ţi-l alimentează cu argumente puternice.
Rac
Banii au un scop pozitiv astăzi: acela de a oferi o bucurie unui număr mai larg de persoane. Eşti darnic, gata de gesturi umanitare sau măcar să faci cinste prietenilor tăi cu o ocazie specială. Nici nu te uiţi la bani dacă ei sunt cheltuiţi cu acest scop, acela de a aduce zâmbetul pe chipul celor pe care îi ai aproape. Şi afacerile merg bine, fiind recompensat din plin pentru eforturile depuse în ultima vreme la un proiect în care ai investit tot ce aveai mai bun în ţine. Eşti convins că viaţă îţi oferă triplu decât oferi, de aceea dai cât poţi!
Leu
Nu te aştepta că toată lumea să aplaude faptele tale, chiar dacă tu crezi în ele! Exact acele planuri care te entuziasmează pe ţine mai mult sunt şi cele mai controversate. Vei fi judecat, de unii injust, de alţii corect, dar nu ţine cont de etichetele pe care ţi le pun cei din jur. Important e că tu să-ţi duci mai departe planul la care îţi aduci contribuţia cu multă pasiune, pentru că, în final, faptele tale sunt cele care vor convinge. De judecaţi nu scapă nimeni, ba chiar pe ţine te-ar putea motiva şi mai tare, pentru a demonstra că faci bine ce faci!
Fecioara
Ai grijă ce-ţi propui, pentru că visul tău de acum ascunde şi un aspect negativ care, mai devreme sau mai târziu, va ieşi la iveală. Rişti să alergi după o himeră, după un plan imposibil, sau cel puţin după o iluzie riscantă pentru ţine. Eşti sensibil, uşor de impresionat şi de influenţat, că atare poţi pică în plasa unei persoane care, sub masca bunelor intenţii, ţi-ar putea crea mari neplăceri. Ai putea vedea cum visul tău cel mai important eşuează sau o ia pe o cale incorectă doar pentru că ai lăsat o tentaţie negativă să te conducă. Deschide bine ochii şi vezi şi punctele slabe din spatele aparenţelor înşelătoare!
Balanţă
Ai mare grijă la felul în care te adresezi unei persoane aflate în impas, pentru că tonul tău scapă de sub control şi tinde spre răutate şi agresivitate. Nu merită nimeni să-i vorbeşti aşa, nici măcar dacă ai motive clare să ataci, deci temperează-ţi nervii că nu cumva să fii luat de val şi să-i reproşezi lucruri de care nu se face vinovat. Orbit de agresivitate, ai putea alunecă spre critici injuste pe care celălalt nu le va tolera şi poate reacţiona la fel de dur. Nu judecă dacă nu ai şi dovezi certe în acest sens!
Scorpion
Nu te poţi detaşa de problemele majore de serviciu, ci simţi nevoia să discuţi cu cât mai multe persoane despre sarcinile nerezolvate încă. Discuţiile au un efect eliberator, pentru că, spunând altuia ce ai realizat până acum şi încotro vrei să mergi, descoperi ori o altă viziune asupra evenimentelor, ori o soluţie salvatoare, ori o eventuală eroare pe care, de unul singur, nu ai fi observat-o. Partenerul de viaţă sau un părinte îţi atrage atenţia asupra punctului cheie, astfel încât vei putea repara totul cu brio, deci cere păreri şi sfaturi.
Săgetător
Eşti pus pe distracţie, deci vei profită de această zi pentru a sărbători din toată inima! Că ai sau nu motiv de celebrat, tot găseşti tu ceva care să-ţi ofere şansă de a bea un pahar de vin, de a dansa sau a ascultă muzică. Pentru că da, muzică are acum un efect revigorant asupra ta, pentru că leagă mai uşor prieteniile, te ajută pe ţine să te manifeşti liber, să te comporţi că şi cum n-ai avea nicio grijă. Un loc în care cânta muzică este, pentru ţine, un spaţiu de relaxare şi de veselie, uiţi de vârstă pe care o ai şi laşi melodiile să-ţi umple inima şi mintea. Pentru o zi spornică şi dinamică, încearcă s însoţeşti toate activităţile acestei zile de muzică, pentru că vei remarcă mai uşor efectele sale miraculoase. Parcă toate merg mai bine!
Capricorn
Se resimte o bună cooperare între generaţii. Cel tânăr ascultă cu respect de cel mai în vârstă iar acesta, la rândul sau, ţine cont în permanentă de părerile celui aflat la mare distanţă de ani. Se naşte un schimb reciproc avantajos de păreri, de idei, de sfaturi, pentru că fiecare are acces la informaţii din cu totul alt plan al domeniului în care îşi unesc forţele. Fă echipa, aşadar, cu o persoană din altă generaţie decât ţine, pentru că fiecare are de câştigat din această excelenţă cooperare. Nimeni nu trebuie s-o facă pe atotcunoscătorul sau pe şeful, pentru că la orice vârstă mai e ceva de învăţat.
Vărsător
Dacă pleci la drum, asigura-te că ai luat tot ce ai nevoie, pentru că există riscul să fii un pic mai neglijent sau cu capul în nori şi să uiţi acasă cel mai important lucru. Verifică-ţi tot bagajul înainte de a pleca. Dacă scapi ceva din vedere sau ignori odată cu pregătirea călătoriei, s-ar putea că exact acel lucru să te întoarcă din drum sau să-ţi strice plăcerea deplasării în sine, că atare fă tot posibilul să mai treci o dată în revista toate detaliile: traficul, starea maşinii, benzină din rezervor, valabilitatea biletelor, tot ce te poate duce cu bine la destinaţie. Nu va fi chiar cea mai plăcută călătorie pe care ai făcut-o vreodată, dar nu o poţi amână.
Peşti
Eşti cam obosit, parcă împovărat de nişte emoţii care nu te reprezintă, dar acum te copleşeşte o stare psihică apăsătoare. se vede că s-au acumulat multe pe umerii tăi şi nu prea ai chef de nimic care să te epuizeze odată în plus, de aceea ai preferă şi pentru azi o mică vacanţă, o ora mai mult de somn sau mai mult timp petrecut împreună cu cei dragi. De fapt, nici dragostea sau viaţă de familie nu merge mai uşor, pentru că şi aici se resimt unele tensiuni care lasă urme în modul de a relaţiona cu aceştia.
Horoscop 28 septembrie 2016 oferit de Acvaria.