Horoscop

Horoscop 30 septembrie 2016

Berbec 
Nu le ştii tu chiar pe toate, că atare n-o face pe grozavul într-o situaţie în care ai avea mai mult de câştigat dacă spui sincer: nu ştiu! Întreabă, ai alături de ţine oameni mult mai experimentaţi, care vor şti să te îndrume de minune într-o direcţie din care ai numai de câştigat. Acceptă-ţi inocenţa, limitele, poziţia de simplu învăţăcel şi stai cu urechile pâlnie la ce are cel de lângă ţine să-ţi transmită. Îi place şi lui să predea această lecţie şi îţi va explică pas cu pas, că unui şcolar aflat în clasa întâi. Te jigneşte asta? Nicidecum, ci chiar te amuză! Cere ajutor, sfaturi, îndrumare, deci întreabă! Nu e o ruşine.

Taur 
Uneori, ţi-e frică s-o iei de la capăt, pentru că eşti prea ataşat de ceea ce aveai deja, dar azi e bine să spui adio acelei emoţii, acelei stări de lucruri de care nu te poţi desprinde. Apare altceva, mai promiţător la orizont, care te atrage că un magnet, că atare e momentul cel mai bun să te desprinzi. Gata, închide acel capitol, e vremea să pleci din acel loc spre alte orizonturi. Nu va fi o despărţire dureroasă, nu vei avea ce regretă, pentru că ceea ce ţi se oferă în schimb, în cealaltă parte, sună mult prea frumos că să-i poţi rezistă. Acceptă deci cu inima deschisă!

Gemeni 
Fă un efort să te rupi de trecut! Duci după ţine un bagaj mult prea greu de amintiri, dezamăgiri, emoţii şi gânduri care nu-şi mai au rostul demult, dar parcă ţi-e frică şi să le laşi. Azi ai putea să ajungi la concluzia că cele mai bune soluţii pentru a te bucură de viaţă e să uiţi, să ştergi cu buretele, să închizi acel capitol care te macină încă, şi depinde numai de ţine să faci asta cât mai curând. Poţi, pentru că ţi se oferă ceva în compensaţie. Dacă trecutul doare, viitorul arată bine, deci ai la ce te gândi. Concentrează-te pe ceva drag inimii tale, pentru că numai aşa te vei elibera de ceea ce nu-ţi place. Scoate ceva vechi din viaţă ta înlocuind cu altceva mai frumos şi chiar ai cu ce!

Rac 
Ai de partea ta adevărul şi te va însoţi pe tot parcursul până vei primi ceea ce ţi se cuvine. Nu te abate de la lege, de la reguli, de la calea cea dreapta, pentru că numai corectitudinea te va ajută să obţii ceea ce vrei. Vor există suficiente tentaţii care vor încerca să-ţi distragă atenţia de la ce e bine, dar tu prefă-te că nu le vezi. Te vei felicita la final că ai rezistat oricărei ispite periculoase, care te chema spre tertipuri incorecte, spre câştiguri facile, spre cai mai uşoare. Nu le acceptă, respinge-le din start şi mergi pe calea cea bună, chiar dacă e mai grea. Victoria va fi a ta în totalitate!

Leu 

Deşi ai fi tentat să spui că nimic nu se mai mişcă şi eşti prins într-un punct mort, probabil nu vezi toate semnele pozitive care ţi se lasă în cale ta. Tu eşti una din zodiile care ştie să înţeleagă semnele, coincidenţele, aşa zisele întâmplări, dar care, de fapt, nu sunt deloc întâmplătoare, deci de ce nu le vezi şi pe cele care îţi arată ieşirea din acest impas? Fă puţină linişte în mintea ta, pentru că acolo e o voce secretă care îţi atrage atenţia asupra unei direcţii, îţi insuflă o anumită atitudine, îţi inspiră o idee salvatoare, dar nu le poţi descoperi cât timp eşti nervos, agitat, stresat, prins în iureşul unor evenimente negative. Detaşează-te şi observă semnele: sunt suficiente!

Fecioara 

Răspunsul pe care îl primeşti nu te ajută prea mult, pentru că pare a fi o soluţie nepotrivită situaţiei de faţă. Consideri că nu este un răspuns corect în urmă unei analize juste, deci trebuie să lupţi să restabilesti ordinea în această problema. Încearcă să înţelegi unde s-au strecurat informaţii false şi ce anume a determinat situaţia de faţă, deoarece la mijloc se află o impresie formată greşit asupra unei probleme care stă cu totul altfel decât pare. Cu cât aprofundezi mai lucid situaţia, cu atât şansele de a o readuce la normal cresc.

Balanţă 
Se animă spiritele în jurul tău, şi deşi pare a fi o atmosfera mai tensionată, tu nu intri în panică şi nu te opreşti la aparenţă agresivă a acestei stări de lucruri. Presimţi că în spatele acestei agitaţii se află altceva, că atare nu tragi încă nicio concluzie. E o masca falsă, pusă de cineva care doreşte să-şi ascundă astfel adevăratele sentimente, de aceea abordează o atitudine bătăioasă şi combativă pentru a abate atenţia de la propriile sale slăbiciuni. Intuiţia ta de fin psiholog ştie ce se petrece cu el şi vei reuşi, pe de o parte, să-i domoleşti energia covârşitoare şi nervii şi, pe de altă parte, să-l ajuţi să se deschidă sufleteşte că să-şi găsească singur soluţii la ceea ce-l irită. Te dovedeşti a fi un bun ascultător!

Scorpion 

Dorul de cei dragi devine din ce în ce mai puternic încât ai fi în stare să urci în primul tren şi să ajungi acolo unde inima te cheamă. Veştile care sosesc de la cei de acelaşi sânge te stimulează, te bucură, te pun pe gânduri, dar într-un mod pozitiv, pentru că sunt evenimente care luminează familia, care va bucură pe toţi, care va fac să va împărtăşiţi cu mai mult entuziasm, unii altora. nenumăratele motive de bucurie. Se simte chiar aer de sărbătoare care va apropie mai mult unii de alţii, inima lângă inima, chiar dacă va despart kilometri. Schimbarea pe care o decizi astăzi va avea efecte benefice asupra tuturor celor care locuiesc în casă ta şi care aşteaptă de la ţine soluţia optimă.

Săgetător 

Nu stă să aştepţi să vină un miracol din cer şi să te scoată din zona tulbure în care te simţi blocat. Soluţiile vin de pretutindeni, dar nu prea vrei tu să le auzi, să le accepţi, să le pui în practică. Hai, capul sus şi priveşte în jurul tău că să vezi cât de multe ieşiri ai din această debusolare. Un gând luminos îţi trece azi prin minte şi te stimulează să te apuci de treaba. Vei vedea că era exact scânteia de curaj de care aveai nevoie, acel spirit întreprinzător care te trimite într-o direcţie mult mai benefică ţie. Nu te opri după primul pas, alimentează continuu această flacăra de energie, pentru că nici nu ai idee ce efecte minunate va avea în cele din urmă. Apucă soluţia cu ambele mâini… şi la lucru!

Capricorn 
Trebuie să pleci neapărat la drum pentru a rezolva o problema undeva departe de casă. E nevoie de ţine la faţă locului pentru că priveşti lucrurile logic, imparţial, fără implicare emoţională. Tocmai de aceea se apelează la aceste calităţi ale tale, pentru că se ştie că poţi face lumina în problema respectivă. Te întorci acasă satisfăcut că ai putut fi de folos şi că ai putut transmite ceva din experienţă ta şi celor care au avut nevoie de ţine acolo, departe.

Vărsător 
Ceva nu iese aşa cum ai dorit şi prima reacţie este de a alunecă spre pesimism şi depresie. Treci peste acest hop fără să-l pui la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când. Te vei simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment ai tendinţa de a spune că ai ghinion, că cele mai rele lucruri ţi se întâmplă doar ţie. Nu-i adevărat, mai sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, dar numai tu eşti atât de depresiv încât te cramponezi de acel moment nefericit.

Peşti 
Dacă un drum s-a blocat, nu stă pe loc plângându-ţi de milă, ci adună-te imediat pentru a schimbă macazul din mers. Ai un plan de rezervă la ţine care se potriveşte perfect situaţiei de faţă, că atare poţi oricând transformă un eşec într-o nouă provocare şi un capăt de drum într-un nou început. Nu contează că totul se destramă pe moment sub ochii tăi, ci cel mai important e faptul că ai o alternativă de care trebuie să profiţi imediat, fără să mai laşi timpul să treacă fără rost. Cu cât e mai rapidă reacţia, cu atât creşte şi şansă de a recupera totul!

Horoscop 30 septembrie 2016 oferit de Acvaria. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *