Horoscop

Horoscop 4 aprilie 2018 // Vărsătorii vor avea impresia că azi s-au adunat toate problemele pe capul lor

Berbec

Lucrurile cele mai bune se întâmplă chiar acum, deci nu te mai concentra neapărat nici la ce a fost, nici la ce va veni. Acum are loc un eveniment care poate genera o întreagă serie de schimbări pozitive, dar trebuie să te dedici în totalitate acestui moment. E ziua în care trebuie să iei niste decizii, să-ți exprimi un punct ferm de vedere, să faci o afirmație categorică, și toate acestea au rol de deschizător de drumuri. Ceea ce decizi sau spui acum, devine punctul de plecare spre o nouă etapă de acum înainte, ca atare contează enorm cum așezi carămida chiar astăzi. Gândul bun pe care îl învestești în această sămânță va sta la baza viitoarei recolte bogate, deci acesta moment e cel care contează!

Taur

O problemă de sănătate îți cam strică planurile de azi. În loc să te concentrezi la ce aveai de făcut, umbli prin farmacii, pe la medici, sau ești consemnat la domiciliu, ceea ce devine frustrant pentru tine, în cazul în care aveai un program arhiîncărcat. Astfel de momente au și ele rolul lor: acela de a te mai opri un pic din elan, când depașești limitele propriei tale ființe, pentru că ce-i prea mult strică: ori alimentația greșită, ori stres prea mare, ori muncă prea multă. O pauză ți-ar fi benefică, în care să acorzi și tu mai multă atenției organismului tău.

Gemeni

Veștile care sosesc de departe au un rol pozitiv asupra ta, de parcă ai afla că s-au rezolvat cu bine mai multe probleme care te-au îngrijorat în ultima perioadă si pentru care ar fui trebuit sa te deplasezi personal la fata locului. Nici nu mai e nevoie să pleci tu personal la drum pentru a vedea ce se petrece acolo, în altă localitate, semn că orice problema poate fi rezolvată și prin telefon. Tot de departe se pot ivi azi și sume de bani, exact când aveai mai mare nevoie, bani pe care deja îi aranjezi pe căprarii ca să fii sigur că ai acoperit cele mai importante plăți ale acestei perioade.

Rac

Ca să scapi repede de o sarcină, deși nu ai nici un chef să te ocupi de ea, găsești cea mai ușoara scuză: spui ca vei face tot ce poți! E promisiunea care se spune cel mai frecvent atunci când cineva vrea să scape repede de o treabă, dar asta nu te pune în cea mai bună lumină. Promiți, dar nici măcar nu încerci să faci ceva în direcția respectivă, semn că a fost o promisiune făcuta în glumă, fără consistență. Cei care te-au crezut vor fi dezamagiti atunci cand vor vedea ca ai fost superficial in angajamentele tale, deci, daca tot spui ceva, spune-o din suflet, bazandu-te pe ce poti face cu adevarat, pentru ca poti mai mult decat crezi!

Leu

Lasa pesimismul, depresia si frica la o parte, pentru ca esti in fata unei provocari la care tu faci fata cu brio. Ceea ce te opreste pe moment e influenta nefasta a celor din jur, care te trag inapoi, iti spun ca nu se poate, iti transmit temerile si neputintele lor, desi tu esti altfel croit decat ei. Tu esti curajos, optimist, dinamic, si nu merita sa te lasi coplesit de starea negativa pe care acestia ti-o induc. Iesi din acest mediu si apuca-te de treaba, fara sa tii cont de rezervele, suspiciunile si povestile lor sumbre. Daca e nevoie sa abandonezi un grup pentru ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, merita sa faci si asta. Tu poti, treaba lor ce spun ceilalti!

Fecioara

La ce visezi tu in acest moment cel mai mult? La eliberare, nu-i asa? Indiferent in ce te simti tu acum blocat ca intr-o capcana sau inchis ca intr-o colivie, e momentul sa cauti o cale urgenta de iesire de aici. Nu dai randament facand lucruri obligatorii, care iti reduc la zero libertatea de miscare si de decizie, deci aici trebuie sa faci tu cel mai mare efort; de a te ridica pentru drepturile tale, de a-ti revendica independenta, de a te descatusa de ceea ce te tine legat de maini si de picioare ca un sclav. Ca e un job unde nu mai ai nicio satisfactie, ca e o relatie care nu te mai face fericit, trebuie sa te gandesti deja cum sa iesi din asta cat mai repede. Te vei simti alt om dupa ce vei rupe lanturile care te tineau pe loc. Viseaza cu incredere la clipa eliberarii tale: nu e departe!

Balanta

Adu-ti aminte ce frumos si ce bine ai depasit in trecut unele hopuri similare, si repeta reteta de succes din acele vremuri. Nu e prima oara cand treci prin astfel de momente si ai rezolvat totul cu brio, ai depasit impasul, ai invatat lectia cea mai adecvata, deci de ce te temi? Ai experienta necesara pentru a trece si de aceasta data pentru un moment fragil, deci linisteste-te. Nu exagera cu ingrijorarea si cu lamentarile, si asteapta cu optimism si rabdare sa se calmeze spiritele. Vei vedea ce bine se rezolva toate, daca privesti spre trecut intr-o nota pozitiva, spunand: daca atunci am putut, pot si acum!

Scorpion

Esti obligat sa pui aici punct unei actiuni care nu mai poate continua in acelasi mod. Este fie e o usa inchisa – pe care e bine s-o lasi asa – fie un capat de drum, cu scopul de a incepe altul mai bun, trebuie sa ai curajul sa spui odata: stop! Nu te apuca repede de altceva, ci mai intai trece in revista pasii parcursi pana aici ca sa extragi concluziile necesare pentru ceea ce vrei sa pornesti imediat dupa. Pauza oferita e perfecta pentru a te odihni, a te detasa de tot ce ai construit pana aici, pentru a uita ceea ce n-a mers bine, ca, peste cateva zile, sa deschizi alta cale mult mai interesanta. Dar nu te poti apuca de ceva nou cat timp trecutul nu e asezat la locul lui!

Sagetator

Chiar daca nu esti intotdeauna tratat asa cum se cuvine, ridica-te pentru drepturile tale. Nu te lasa invins de altii cu mai mult tupeu sau cu mai multa putere. Nimic nu le da lor dreptul de a te persecuta, de a te domina, de a te da deoparte, de a-ti lua ceea ce iti apartine, ca atare, daca vezi ca ai fost tratat eronat sau injust, ia atitudine imediat pentru a recupera ce este al tau. Lupta pentru dreptate, pentru adevar, pentru lege, nu lasa pe altii sa te priveze de aceste valori care ti se cuvin, deci, oricat de greu ar fi drumul catre victorie, merita sa pornesti razboiul! Nu renunta, insista, poti obtine ceea ce pe merit e pus deoparte pentru tine!

Capricorn

Daca cel mai mare vis al tau, la ora actuala, este sa cuceresti inima cuiva, fa un pas in fata si arata cine esti. Te va remarca intr-o aura speciala, incat s-ar putea indragosti pe loc de tine! Succesul sentimental ar fi asigurat, fie ca e vorba de dorinta de a incepe o relatie noua, fie de repararea unor probleme anterioare din relatia existenta. Ai un aer aparte care atrage atentia asupra ta, inspiri incredere, putere, autoritate iar celalalt va fi atras de tine ca de un magnet, fara sa reziste sarmului tau. Il cuceresti mult mai usor, pentru ca iesi in evidenta printr-o altfel de lumina decat inainte, fiind momentul tu de afirmare. Cum sa nu-ti placa sa stralucesti?

Varsator

Ai impresia ca toate belelele s-au adunat azi in calea ta si ai numai relatii tensionate cu oricine. Problema nu pare sa fie la tine, ci la cei din jurul tau, de parca ai ghinionul de a atrage alaturi doar oameni nervosi, stresati, artagosi, si, in asemenea anturaj, nici nu se pune problema de spor si eficienta. La tot ce propui tu, se trezeste unul sa critice si sa spuna nu, iar altii sar si mai agresiv la bataie, cu argumente impotriva tuturor. Ai rabdare, nu aluneca si tu in capcana nervilor, ca altfel va iesi un razboi pe cinste. Lasa-i pe ei sa se linisteasca, mai intai.

Pesti

Te simti bine printre oameni, pentru ca descoperi in jurul tau tot felul de personalitati pe care le simti pe aceeasi lungime de unda. Unii iti pot fi prieteni apropiati, in fata carora iti este usor sa-ti deschizi inima. Altii sunt colegi de nadejde pe care te poti baza in proiectele incepute. Ofera-le si tu ceea ce stii mai bine, ceea ce ai in minte si in suflet, pentru ca si ceilalti au nevoie de companie, la fel ca si tine. Si ei asteapta enorm de la persoana ta, deci dedica-te lor cu incredere, pentru ca veti avea cu totii senzatia unei zile in care v-ati mai imbogatit cu ceva.

Sursa: teotrandafir.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *