HOROSCOP: Reacții neașteptate din partea celor din jur, surprize, răsturnări de situații
Berbec
Dacă percepi un blocaj în relaţiile apropiate şi nu numai, probabil e timpul să schimbi ceva în abordarea şi percepţia ta. Nu mai funcţionează vechiul model de gândire, bazat pe victimizare şi control, iar uneori e nevoie să simţi că ţi se taie craca de sub picioare, pentru că mai apoi să înţelegi diferit lucrurile şi să vezi noi posibilităţi pentru ţine şipentru relaţiile tale. Spune ce ai de spus, recunoaşte-ţi temerile, lasă trecutul în urmă şi apoi fă ce ai de făcut pentru a te mişcă înainte.
Taur
Această zi te provoacă să ieşi din zona de confort şi să aplici nişte soluţii radicale, clare şi în acord cu ţine, mai ales în ce priveşte relaţiile de la locul de muncă, dar şistilul de viaţă în general. Primul lucru de care e nevoie este să-ţi asumi responsabilitatea pentru alegerile care te-au adus în acest punct. Apoi, fă un pas înapoi, opreşte-te dintot ce faci şi pune-ţi întrebări cât mai clare cu privire la nevoile tale din acest moment. Vei găsi soluţiile potrivite pentru a-ţi creşte eficientă şi rezultatele, ai răbdare.
Gemeni
E posibil să te simţi dezorientat, lipsit de perspectiva şi cumva blocat în percepţia pe care o ai în prezent, atât despre finanţele tale, cât şi despre cei de lângă ţine. Cu toateacestea, ai soluţiile în mânecă, aşa că priveşte mai atent la oportunitatea de transformare pe care ţi-o oferă acest moment. Uită-te în ce moduri noi te poţi exprimă, manifestă şi,în definitiv, la ce poţi fi şi crea nou acum…
Rac
Luna în Balanţă activează zona familiei, căminului şi legăturilor cu părinţii şi trecutul. Este o zi care emoţiile pot fi intense şi pot redeschide un capitol familial apăsător. Cumva, eşti nevoit să pui degetul pe rana şi să tranşezi lucrurile cât mai clar şi direct, fără compromisuri şi tărăgănări. Totuşi, cei din jur pot fi destul de insistenţi, acaparatori şi te pot provoca să spui sau să faci ceva ce nu vrei. Observă cu atenţie, ascultă şi răspunde situaţiilor cât mai înţelept cu putinţă.
Leu
Tu poţi avea sentimentul că pierzi total orice control, motiv pentru care îşi pot face loc în mintea ta, gânduri pesimiste şi confuze. ŞI totuşi, e momentul să realizezi că de fapt nu ai niciodată controlul asupra viitorului, iar cel mai sănătos este să te concentrezi pe momentul prezent şi să faci ce poţi cu ceea ce ai la dispoziţie. În definitiv, ai nevoie nu de o schimbare în exterior, ci de o schimbare în mintea ta. Odată ce înţelegi să iei lucrurile mai uşor şi să ai încredere, ideile vor curge. Şi bucuria.
Fecioară
Nemulţumirile şi blocajele conţin în ele întotdeauna soluţii şi posibilităţi de progres. Asta se întâmplă şi în cazul tău, în ce priveşte zona finatelor şi resurselor materiale proprii. Se pare că e nevoie să corectezi ceva, să revizuieşti sau ajustezi în ce priveşte poziţia profesională şi carieră, pentru a avansa şi din punct de vedere al veniturilor.Aşadar, fii gata să îndrepţi ceva din trecut pentru a face paşi înainte.
Balanţă
Reacţii neaşteptate din partea celor din jur, surprize, răsturnări de situaţii. Aşa arată contextul acestei zile, dar important de reţinut este că orice uşa închisă pe care oîntâlneşti este un indicator către o altă uşa, mai potrivită acestui moment. Cu alte cuvinte, ai nevoie de o schimbare de direcţie, iar tu eşti singurul care decide cum aratăaceastă, în funcţie de nevoile tale reale şi de dorinţele acestui moment. Dacă e vorba despre schimbări în relaţii, fii gata să accepţi şi punctul de vedere, precum şi alegerile celuilalt, şi să ierţi unde e cazul.
Scorpion
Vitalitatea poate fi scăzută astăzi, prin urmare e important să-ţi dozezi cât mai eficient energia şi resursele, implicându-te doar în activităţi prioritare sau care nu pot fiamânate. Pe de altă parte, evita deciziile importante. E un moment bun pentru strângere de date şi informaţii, pentru constientizari, aşa că aşteaptă să-ţi fie clar contextul şi peurmă fă schimbările necesare. Deocamdată, în ce priveşte resursele materiale, ele vin de la şi prin alţii, însă fii atent ce ţi se cere în schimb şi evita orice compromis.
Săgetător
Relaţia amoroasă şi relaţiile cu prietenii sunt provocate astăzi şi puse sub lupa. Dacă simţi că acestea au devenit o constrângere şi o presiune constanţa pentru ţine, poate că e momentul să schimbi atitudinea şi să încetezi unele compromisuri. Iar asta presupune să spui adevărul despre ce vrei şi să-ţi redefinesti limitele în aceste relaţii. În definitiv, orice tensiune poate fi o oportunitate de a îmbunătăţi ceva, dacă o foloseşti în acest sens.
Capricorn
Astăzi e posibil să resimţi presiunea din ce în ce mai mare din zona profesională şi stresul generat de împărţirea ineficientă între carieră şi familie. Prin urmare, e nevoie săfaci nişte ajustări, atât în ce priveşte administrarea timpului, cât şi în sensul unor priorităţi noi, mai clare. Poate e momentul să delegi unele sarcini, să nu te mai laşi distrasşi, de ce nu, să te relaxezi şi să iei lucrurile mai uşor, pentru binele tău şi al tuturor.
Vărsător
Ai senzaţia că mergi pe un drum înfundat, că şi cum nu mai poţi continuă cu aceleaşi aspiraţii de acum câţiva ani, cu aceleaşi convingeri şi percepţii. Drumul acesta pare să nu ducănicăieri sau nu te mai bucură cu adevărat. Aşadar, e momentul să faci un pas în spate, să te opreşti puţin şi să aştepţi. E un moment excelent pentru schimbarea perspectivei şiarticularea acesteia cu cine eşti astăzi. Un sprijin de la un mentor, ghid sau consilier, poate fi benefic.
Peşti
E posibil că unele resurse care veneau de la partener sau de la alte persoane apropiate, să se termine. Sau să-ţi fie blocat accesul la ele. Şi dincolo de frustrarea din primul moment, ce ai de văzut este că situaţia această te determina să te bazezi mai mult pe ţine şi pe ceea ce poţi tu să creezi şi să generezi din punct de vedere material şi nu numai.Uită-te după posibilităţi noi, complet diferite de ceea ce ştiai tu până acum. E momentul să deschizi noi uşi în viaţă ta.
Astrolog Nicoleta Svârlefus
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!