Chișinău

Hramul capitalei doar cu vin şi bere

Silviu Muşuc, şeful Poliţiei municipale, a declarat, ieri, în cadrul şedinţei operative a primăriei, că echipe ale poliţiei vor activa 24 din 24 de ore. În Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) va fi instalat un gard de protecţie. Cei care vor dori să asiste la concertul de sărbătoare vor avea acces doar prin cele zece puncte de trecere. Toate persoanele vor fi verificate ca să nu aibă arme de foc, obiecte contondente, băuturi alcoolice tari. În PMAN se va consuma doar vin şi bere autohtonă. De asemenea, va fi interzisă comercializarea băuturilor alcoolice în sticle. Poliţia va menţine ordinea publică şi la Stadionul „Zimbru”. Se presupune că la concertul formaţiei „Scorpions” ar putea participa peste 20 de mii de fani. În locurile de maximă aglomeraţie vor fi dislocate mai multe ambulanţe ca de obicei.

Sărbătoarea Hramul oraşului va debuta cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi o liturghie la Catedrala „Naşterea Domnului” (ora 8.30). Apoi, pe parcursul întregii zile, vor avea loc acţiuni cultural-artistice, atât în centrul capitalei, cât şi în sectoare. La ora 13.00 cei mai buni elevi şi studenţi din municipiu, care au obţinut merite în domeniul ştiinţei, medicinii, culturii şi sportului, vor primi bursa primăriei.
Marele spectacol în PMAN va începe la 16.00. În acest an de hram vor fi alături de chişinăuieni interpreţii Cătălin Crişan, Dinu Iancu Sălăjanu, Irina Loghin, care va avea un recital împreună cu Orchestra „Lăutarii”. Evident, la petrecere vor cânta şi vedete ale muzicii autohtone. Seara va fi încheiată de Dan Bălan cu un recital excepţional şi focuri de artificii.

La sărbătoare şi-au confirmat participarea 15 delegaţii din diferite ţări ale lumii.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *