Actualitate

Iată cum poți face diferența dintre sucul natural și cel cu adaosuri artificiale

Declarația a fost făcută de secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iurie Ușurelu, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, transmite IPN.

Potrivit lui, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită la eticheta de pe ambalaj atunci când doresc să cumpere suc. „Cel mai simplu pentru consumator este să verifice pe etichetă din ce este produs respectiva licoare”, spune Iurie Ușurelu. Potrivit lui, un suc natural nu trebuie să conțină adaosuri de zahăr, miere sau alți îndulcitori.

Veaceslav Ciuhrii, șef-adjunct de Direcție din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, susține că mulți dintre consumatori nu știu să delimiteze un suc de fructe sau legume de un nectar sau altă băutură pe bază de suc. „Iată aici apar acele neînțelegeri dintre consumator și producător”, este de părere Veaceslav Ciuhrii. Funcționarul susține că unii agenți economici plasează pe ambalaje informația necesară, dar aceasta nu este redată în conformitate cu legislația. Potrivit lui, dacă un suc este natural, la capitolul ingrediente nu va fi nimic altceva în afară de suc. 

Sursa: ipn.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *