Interviu

Idealul național corelat cu identitatea și unitatea națională, cu aspirația de reîntregire a neamului românesc

„Reîntregirea neamului românesc este realitatea istorică pe care trebuie să o acceptăm în unanimitate întru binele și identitatea națiunii, sânge daco-roman, sânge al strămoșilor noștri”.
Galina Martea, doctor în științe economice, scriitoare, Olanda

– Stimată doamnă Galina Martea, sunt oare procesele economice, sociale și politice ce au loc în țara noastră și care se desfășoară cu multă dificultate în defavoarea societății și a poporului rezultatul unui comportament inadecvat al acelor persoane ce guvernează statul? Care ar fi soluția reală de a stopa calvarul ce se produce în societate și nelegiuirile din partea guvernanților? Crearea urgentă a unui Comitet de Salvare Națională ar contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare?

– Comportamentul persoanelor ce guvernează țara este tabloul real al capacităților de administrare ale acestora și tabloul real de dezvoltare umană și socială a acestui stat. Astfel, succesele în dezvoltarea economică și socială a societății sunt spulberate pentru ziua de azi și pentru o perioadă nelimitată de timp, care nu formează decât calvarul existent ce a împânzit întreaga republică. Amprentele unei asemenea guvernări își spune cuvântul ferm și în spălarea de creiere a factorului uman, și în nivelul de trai, cultură și civilizație al poporului. Sărăcia fără limite a întregului popor și a întregii țări (clasament european – locul 44, ultimul; clasament mondial – printre ultimele locuri) a creat acel mediu social care dărâmă orice perspectivă și speranță de a fi integrați în Uniunea Europeană și de a fi în rând cu țările civilizate, care au o dezvoltare umană adecvată.

Pentru stoparea acestui calvar sau „dezmăț total ce are loc în cadrul țării și în cadrul legii”, este nevoie într-adevăr de a constitui de urgență un Comitet al Salvării Naționale, completat din personalități cu cea mai transparentă atitudine față de sine și societate. Cred că societatea țării noastre dispune de asemenea personalități, cu un intelect aparte în educație și instruire. Nemijlocit, în componența Comitetului de Salvare Națională trebuie să fie incluși numaidecât și reprezentanți ai organismelor occidentale și ai Uniunii Europene. Pentru a soluționa situația critică din cadrul țării, care este mereu în recesiune în toate domeniile de activitate, este necesar de a crea și adopta de urgență un act normativ care să contravină nelegiuirilor ce se produc în administrarea țării. În caz contrar, imaginea cu care se prezintă Republica Moldova în plan mondial nu este altceva decât „anarhia statală – produs al ruinării sociale”. Iar persoanele de conducere, cu influență distrugătoare în guvernare, urmează a fi trase la răspundere penală (de asemenea cu ajutorul organismelor occidentale și UE) pentru încălcarea jurămintelor depuse în ocuparea funcției în stat și pentru promovarea intenționată a fărădelegilor în societate. Cred că prin instaurarea Comitetului de Salvare Națională s-ar putea contribui pozitiv la îmbunătățirea situației actuale și la deșteptarea poporului în a conștientiza corect realitatea înconjurătoare. Totul depinde cine va conduce acest comitet al salvării și care vor fi obiectivele prioritare la ordinea de zi. Dacă accentul forte nu va fi pus pe identitatea națională și pe idealul național, pe demnitatea și conștiința poporului și a întregii societăți, pe reîntregirea neamului românesc, atunci situația curentă se va destabiliza și mai profund, atrăgând în sine tot mai mulți factori negativi decât pozitivi.

– Cine ar trebui totuși să inițieze constituirea acestui Comitet de Salvare Națională? Inițiatorul acestuia ar putea fi Forumul Democrat al Românilor din Moldova și Consiliul Unirii din Republica Moldova?

– Cred că ar fi corect ca în acest proces să stea în prima linie Forumul Democrat al Românilor din Moldova (FDRM), care a fost fondat după proclamarea de independență a țării, și Consiliul Unirii din Moldova (CU), fondat în anul 2012, structuri care reprezintă în mod prioritar interesele autentice ale națiunii române și ale românilor de pretutindeni, interesele de reunificare a două state românești, interesele de dezvoltare economică și socială a țării, interese pentru o cultură și evoluție civilizată a societății, promovarea țării în spațiul occidental european și de integrare reală în UE. Deci, FDRM, fiind inițiatorul în acțiunile de renaștere națională, și CU din R. Moldova, fiind inițiatorul în problema unionismului, trebuie să fie și îndrumătorii în acțiunile de salvare națională în clipele de grea cumpănă a țării. Iar începutul și sfârșitul oricărei acțiuni trebuie să aparțină și să se axeze pe unitatea națională, pe identitatea și conștiința națiunii, pe reîntregirea poporului român. Actualmente, fiind la o etapă crucială a destinului, R. Moldova, parte integrantă din cultura și istoria daco-romană, strămoșii poporului român, trebuie să recunoască cu demnitate acest component al realității istorice în evoluție.

– Republica Moldova, ca stat independent, are șanse și posibilități reale de a fi acceptată în UE în următorii 5-10 ani?
– Aș vrea să fiu optimistă în acest sens, dar pe moment rămân pe poziții pesimiste. Acceptarea RM în UE ca stat independent ar avea șanse reale doar după 30-40 ani (părerea mea), dacă se vor regla pe principii de transparență procesele economice și sociale din cadrul țării, eliminând în prim-plan corupția din stat, care este cel mai distrugător factor al dezvoltării umane. Pentru a regla și a face regulă în orice domeniu de activitate va fi necesară transparența și corectitudinea absolută sau măcar parțială în orice acțiune, însă acest lucru nu va fi deloc ușor de realizat în condițiile unui mediu destul de beteag.
Cu imaginea actuală țara noastră a demonstrat încă odată cât de ineficientă este în acțiuni și în promovarea valorilor naționale. Totodată, ea a demonstrat în nenumărate rânduri că este incapabilă de a produce impresia pozitivă a unui stat modern și democrat. Dezvoltarea socială corelată cu nelegiuirile sociale denotă faptul că în cadrul țării există structuri bine organizate care produc ruinarea adevărată a sistemelor și subsistemelor din societate.

– Aderarea la UE este o aspirație mult dorită de majoritatea cetățenilor. Însă pentru a realiza această dorință în termeni reali, care ar fi posibilitatea și drumul cel mai scurt de a intra în acest organism european? Este unirea cu România soluția rea
lă?
– Da, unica soluție reală de a deveni membru al UE într-un timp apropiat este unirea cu România. Acesta este cursul real al evenimentelor istorice în procesul evoluției și realitatea pe care trebuie să o accepte orice om de conducere din stat și orice cetățean al țării. Și dacă fiecare dintre noi are o demnitate față de sine și propria țară, atunci conștientizarea corectă a acestei uniri cu România este vitală și inevitabilă pentru viitorul nostru.

– Când ne referim la identitatea națională a unui popor sau la unitatea națională ce aspecte prioritare urmează să abordăm?
– Atât identitatea națională, cât și unitatea națională sunt expresii care reprezintă sentimentul național al unui popor, al unei națiuni, al unui om. Acestea sunt noțiuni ale proceselor identitare, incluzând în sine limba de comunicare vorbită, tradițiile și cultura națională, valorile autentice naționale, teritoriul, credința, ideologia. Este foarte important ca un popor să știe a-și recunoaște originile de neam, de naționalitate, de identitate. În cazul țării noastre, se impune necesitatea de a fi inițiate în mod de urgență întruniri colective având la bază subiectul de a promova corect politica de orientare și conștientizare a evenimentelor ce se derulează în societate și cauzele care determină această dezorientare în viața socială, economică și politică. Iar arma principală ar fi sentimentul și credința în valorile spiritualității, procese afective specifice ființei umane. Este necesar de a trezi în oameni marea credință în valorile spirituale ale omenirii și de a înlătura din ei ura, care este afectată destul de grav de condițiile vulnerabile ale existenței. Credința adevărată cu aspirații pozitive este unica armă în a distruge răul și a instaura binele pentru om și societatea acestuia. Deci, în procesul de promovare a unei politici corecte de orientare a omului în societate trebuie să ne conducem după cuvintele sacre ale lui Immanuel Kant, care spunea că „omul nu poate deveni om, decât prin educaţie”.

– Condițiile socio-politice existente afectează în mod direct comportamentul uman, spălarea de creiere a individului și degradarea completă a societății?
– Cu cât o țară este mai săracă cu atât mai ușor populația acesteia poate fi ușor manipulată sub influența unor mișcări politice care nu produc unitatea națională și bunăstarea socială, ci produc și mai profund dezbinarea și ruinarea completă a societății și a națiunii. Tabloul real al R. Moldova de azi reprezintă în totalitate nivelul primitiv de cultură și civilizație al unei comunități. Se acționează doar sub deviza: „Cine mai mult fură și cine este mai hrăpăreț pentru propria piele, acela este mai puternic, mai văzut și mai respectat în societate!”. Drept rezultat, toate aceste elemente se răsfrâng negativ asupra nivelului de educație al omului, care, în timp, devine doar o frunză neocrotită în spațiu ce poate fi purtată de curenții vântului dintr-o parte în alta. Astfel, omul simplu din societate, fiind fără identitate și personalitate, fără putere și avere, devine victima schimbărilor și robul zeilor ce conduc comunitatea.

– Pentru a ieși din impasul actual, din criza social-economică dezastruoasă și pentru a crea o imagine mai transparentă a țării noastre în plan mondial ce trebuie să facem cât mai urgent? Care este domeniul prioritar din cadrul țării care urmează a fi restructurat imediat pentru a influența pozitiv dezvoltarea socială?
– Este necesară promovarea corectă a valorilor naționale, autentice ale umanității, a celor spirituale, care sunt nucleul dezvoltării umane. Pentru toate acestea poporul trebuie să fie foarte conștient în acțiuni și fapte. Cu toată seriozitatea, este necesar de a lua ca referință modelul de trai al unei țări occidentale dezvoltate și de a-l promova cât mai rapid în cadrul țării. Totodată, persoanele în funcții de conducere a statului trebuie selectate în baza unor rigori de transparență absolută, fondate pe studii adecvate și competența corespunzătoare, fără a pune în discuție „cumetrismul existent din țară”. Iar domeniul prioritar al țării trebuie să fie Sistemul de Instruire și Educație – care este principalul promotor al identității naționale, al idealului național, al culturii și al bunăstării sociale.

– Sistemul educațional ar fi capabil să remodeleze cursul existent în dezvoltarea normală a societății și a omului?
– Sistemul educațional autentic este acea forță care educă și reeducă orice individ al societății, determină importanța omului în societate, dezvoltă și formează orice domeniu de activitate pentru economia națională, promovează valorile identitare-culturale-intelectuale-spirituale, ca parte componentă a dezvoltării umane și sociale.
Învățământul este acel remediu care poate da naștere oricărei orientări. Prin instruirea corectă, cu accente clare pe valorile naționale, omul poate fi educat în limitele celor mai umane caracteristici și responsabilități. Este necesar doar de a remodela cursul existent al proceselor educaționale și sociale existente în țară, fiind orientate către adevăr și umanitarism, corectitudine și transparență. Numai în așa mod se va produce realitatea de care vorbim în permanență și pe care o dorim cu certitudine. Este necesar doar să fie conștientizat corect conceptul cu privire la educația și instruirea în spiritul național și de conștiință națională. Toate, la rândul lor, într-un final, se vor reuni și vor corela corect formarea personalității și identității omului, și dezvoltarea cât mai calitativă a sistemelor și subsistemelor din societate, având la bază omul – ca spirit, intelect și valoare socială.

Virgil Mândâcanu, doctor habilitat în pedagogie, profesor universitar, R. Moldova


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *