Identitate, patriotism și educație (II)
Unii ocupanți însă au avut influență civilizatoare asupra populațiilor colonizate, importând în teritoriile ocupate nu numai propria limbă, dar și o cultură superioară. Alții, dimpotrivă, au avut și mai au doar impact pustiitor. Anume la ocupanții pustiitori se poate observa fenomenul numit în istorie și diplomație coloana a cincea, identificabil cu cel al puiului de cuc, apărut dintr-un ou depus într-un cuib străin, care, dezvoltându-se, aruncă din cuib puii păsării-mame.
Pe la noi, puii de cuc se întâlnesc peste tot și în număr mare. Aceștia, în loc să se integreze cultural-spiritual în spațiul românesc în mod firesc, păstrându-și propria identitate etnică – și ar fi nevoiți s-o facă, dacă și noi am fi cu adevărat în identitatea noastră – au renunțat formal la originile etnice, lăsându-se adoptați în mod fățarnic de națiunea titulară, căreia însă îi surpă din interior, ca viermele în măr, nucleul identitar. Identitatea de pui de cuc și-o obțin vorbind româna, dar și fiind ajutați masiv și slugarnic de propriul produs-surogat, pe care-l proliferează: în Constituție – cu Articolul 13, în Parlament – cu o stângă politică antinațională, în Guvern – cu un dezinteres apatic pentru educație și învățământ, iar în învățământ – printr-un sistem paralel de instruire în limba rusă, afiliat patriotic țărilor de origine, prin „subcompetențele” tolerante diletantismului și eclectismului științific, prin nihilism național și cosmopolitism.
Roadele unui învățământ dominat de puii de cuc, europatrioți patetici (recunoscuți după curriculă), se pot vedea și ele peste tot: s-a renunțat benevol, pe vectorii intern și extern, la ideea națională – la care n-au renunțat membrele UE: Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Grecia, Spania etc., adoptându-se mecanic și inoportun, disciplina Istoria integrată; nu sunt recunoscute ortografia și punctuația limbii române, stabilite de cele două academii române; nu ne mai pasă că copiii noștri învață după manuale compromise științific și ideologic, ai căror autori ocolesc ideea identitară și cea național-patriotică – probabil, din teama de a nu fi etichetați de puii de cuc drept naționaliști, căci, iată, puii de cuc de la Școala profesională nr. 5 l-au aruncat din cuib pe un profesor român!..
…Un pui de cuc mi-a retras funcția de președinte al seminarului științific, arogându-și-o; m-a exclus din consiliul științific; m-a jefuit de dreptul de autor și coordonator al Curriculumului de limba și literatura română și al două proiecte de cercetare; împreună cu un alt pui de cuc, m-a adus la starea de infarct și m-a demis din Institutul de Științe ale Educației, unde am muncit o viață – acțiunile lor fiind votate de moldovenii din subordine…
Avem deci de ales: ori ne menținem în identitatea noastră congenitală – românească și europeană, suportând-eliminând cu demnitate etichetele naționalistî, bîki, mulî; ori evităm etichetarea, acceptând cu lașitate transformarea noastră imperturbabilă în aceste simboluri șovine – visul elevilor de la Școala profesională nr. 5, al părinților și buneilor lor, de la Alexandru I până la Victor Șelin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!