Ieșiți la vot!
Tot Dodon e omul care a susținut o fițuică în care îi numește Iuda pe toți cei care susțin Unirea. Însă acele Iude ale Moldovei sunt intelectualii și artiștii acestei țări, de la Nicolae Botgros la Arcadie Suceveanu, de la Vasile Iovu la Mihai Cimpoi.
Nu vreau un președinte care își umilește poporul. Nu vreau un președinte care disprețuiește artiștii și intelectualii. Nu vreau un președinte care urăște românii, cum nu vreau nici președinți care să urască rușii. Politica Rusiei nu îmi place, dar rușii nu sunt Putin. Iar rușii de la noi sunt cetățenii acestei țări și au aceleași drepturi ca noi toți și ca toate celelalte minorități etnice, de la bulgari la ucraineni. Sunt ruși proeuropeni și sunt ruși socialiști. Tot așa cum există moldoveni proruși și moldoveni proeuropeni. Să nu confundăm politicile unei țări cu cetățenii ei, așa cum face Dodon.
În ziarul electoral socialist, îndesat în cutia poștală zi de zi, am văzut cum Dodon și echipa lui îi batjocoresc pe oponenți. Am văzut caricaturi cu Maia Sandu. Mi-a fost jenă de atâta nesimțire. Totodată mi-au dat lacrimile de rușine când am văzut că unii preoți ai Mitropoliei Moldovei au ieșit să îl laude și să vă îndemne să votați un om care batjocorește alți oameni. Nu asta înțelegem noi prin creștin. Nu un om dușmănos și plin de răutate. Nu un caricaturist.
În aceste săptămâni de campanie electorală Dodon e dispus să se facă frate și cu … românul până trece puntea. După ce a umplut țara cu afișe împotriva jandarmului român, după ce a spus că va urmări unioniștii cu SIS-ul și Procuratura, după ce a promis că va anula acordul de asociere, s-a răzgândit: românii sunt vecinii lui buni (care săptămâna asta au mai trimis trei milioane și multe microbuze pentru elevi în Moldova), acordul de asociere nu poate fi anulat de el – a zis, iar vămile vor rămâne deschise. Altă minciună gogonată: nici eu nu cred că Dodon va închide vămile, însă cred că dacă Dodon ajunge președinte, vămile vor fi închise de europeni.
Speculând cu ce să îi mai scadă din succes candidatei Maia Sandu, Igor Dodon a scăpat porumbelul: va elimina (din nou!) bacalaureatul din sistemul moldovenesc de învățământ. Tocmai această promisiune ar trebui să îi scoată la vot pe tineri. Pentru că în străinătate ai nevoie de bacalaureat. Sunt în România basarabeni cu doctorate care nu pot preda în școli, fiindcă nu au bacalaureat. Acesta este viitorul cu Dodon. Imposibilitatea de a profesa în străinătate conform pregătirii universitare. Din nou pentru moldoveni vor deveni valabile în străinătate doar posturile de constructori și femei de serviciu.
Un astfel de om care se răzgândește după cum bate vântul nu e potrivit ca președinte. Alegerea, desigur, vă aparține. Voi știți ce vă doriți pentru viitor. Dacă vreți reintroducerea vizelor, respingerea Uniunii Europene, anularea acordului de asociere, mergeți și votați pe Igor Dodon. Dacă vi se pare că românii și ceilalți europeni trăiesc mai bine decât noi și ucrainenii (ba chiar și decât rușii) – votați cu Maia Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!