Igor Dodon a semnat decretul privind retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu
„Am semnat decretul privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu.
Astazi a avut loc sedinta Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
Au fost examinate detaliat conditiiile legale de acordare a cetateniei dlui Basescu.
Anterior, in calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, am spus că cetăţenia i-a fost acordată dlui Băsescu in mod ilegal. Traian Băsescu a îndemnat în repetate rînduri la lichidarea statalitatii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldoveneasca şi existenţa poporului moldovenesc.
Toate cele menționate vin în gravă contradicție cu prevederile legii supreme – Constituția Republicii Moldova. Mai mult decît atît, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existentei urmamririi penale.
Prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu, voi repara încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte.
Respectul față de Republica Moldova, față de poporul nostru, față de istoria noastră de secole, față de suveranitatea și independența noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Și oricine atentează la aceste valori și realități va avea de suportat consecințele care se impun conform legii”, anunță Dodon printr-o postare pe o rețea de socializare.