Politică

Igor Dodon recunoaște că „frații din România” au oferit CEL MAI CONSISENT ajutor

Noi am mai primit ajutoare şi din Est, şi din Vest şi trebuie să o recunosc şi să spunem ferm că acest ajutor este unul dintre cel mai consistent oferit de către statele prietene Republicii Moldova. Declaraţia aparţine preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon şi a fost făcută la evenimentul de donare a unui prim lot de echipamente medicale şi medicamente din asistenţa umanitară acordată R. Moldova de România în contextul combaterii pandemiei cu COVID-19​​​​​​​. Evenimentul s-a desfăşurat la Institutul de Medicină Urgentă din Chişinău.

„Evenimentul este unul extrem de important pentru relaţiile dintre cele două state şi este un gest cu adevărat frăţesc din partea prietenilor noştri, din partea fraţilor noştri, vecinilor de peste Prut. Prietenul la nevoie se cunoaşte – este o vorbă ce sună la fel pe ambele maluri ale Prutului. Ambele ţări, la fel ca şi multe ţări din lume, suntem într-o perioadă foarte dificilă şi acest suport este cu atât mai mult important cu cât cunoaştem că nu este simplu la nimeni. Nici în România nu este simplu şi faptul că anume în această situaţie, prietenii noştri din România au venit cu acest suport este un mesaj foarte important care arată relaţiile dintre două state. Noi am mai primit ajutoare şi din Est, şi din Vest şi trebuie să o recunosc şi să spunem ferm că acest ajutor este unul dintre cel mai consistent oferit de către statele prietene Republicii Moldova. Acest suport vine înainte de Ziua Europei, iar ceea ce se face astăzi la Chişinău corespunde şi spiritului european din aceste două state”, a spus Igor Dodon.

„R. Moldova are nevoie de toată lumea, Guvernul României vine astăzi cu o misiune umanitară ce vine să acopere o parte dintre nevoile R. Moldova”, a afirmat Nelu Tataru, ministrul Sănătăţii de la Bucureşti.

„România rămâne un partener strategic pentru Republica Moldova, ajutorul este o dovadă în plus că România a fost şi va fi alături de R. Moldova. Acest sprijin se adresează tututor cetăţenilor, indiferent de etnie, religie sau limba care o vorbesc”, a menţionat Marcel Vela, ministrul de Interne al României.

„Suntem participanţi la un eveniment de solidaritate, ce vine la momentul oportun pentru sistemul medical, dar şi pentru cetăenii R. Moldova în întregime”, a spus ministrul Sănătăţii, Municii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Donarea unui prim lot de echipamente medicale şi medicamente din asistenţa umanitară acordată de România în contextul combaterii pandemiei cu COVID-19
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *