Igor Dodon și-a anunțat echipa de consilieri. Jumătate dintre ei au făcut parte din guvernele comuniste
Consilier în domeniul politic și purtător de cuvânt al șefului statului va fi actualul președinte al fracțiunii socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău, Ion Ceban. În perioada 2007-2008, el a deținut funcția de viceministru al Educației, Tineretului și Sportului. La fel ca și Igor Dodon, Ceban a fost anterior membru al Partidului Comuniștilor, părăsind echipa în 2012, împreună cu actualul său șef de la Președinției. În ultima campanie electorală, Ion Ceban și mama sa, Eugenia Ceban, au fost printre cei mai importanți donatori, contribuind cu peste 100 de mii de lei la bugetul electoral al candidatului la funcția de președinte, Igor Dodon.
Vasile Șova, numit consilier prezidențial în domeniul reintegrării, a fost anterior ministru al Reintegrării. Șova a fost cel mai longeviv ministru din perioada guvernării comuniste, deținând funcția din 2002 și până în 2009. În această perioadă de timp, relațiile dintre Chișinău și Tiraspol au fost tensionate. Din 2009 și până în noiembrie 2014, Șova a fost deputat al fracțiunii comuniștilor. La alegerile din 30 noiembrie 2014, a candidat din nou pe lista PCRM, dar nu a mai acces în Parlament.
Andrei Neguță, numit consilier prezidențial în domeniul politicii externe, are în spate o carieră diplomatică construită pe timpul guvernării comuniste. Negruța a fost Ambasador al Republicii Moldova în Franța și Spania, în perioada 2003-2006, și Ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, în 2009-2012. Tot Negruța i-a fost contracandidat Zinaidei Greceanîi la funcția de șef al statului în cea de-a doua tentativă eșuată de alegere a președintelui, din iunie 2009. În prezent, Negruța este deputat al fracțiunii PSRM.
Ion Perju, noul consilier prezidențial în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice, a fost anterior viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, în Guvernul Greceanîi (2008-2009). Perju vine la Președinție din funcția de expert agro-alimentar la Banca Mondială, în cadrul Proiectului de ameliorare a competitivității.
Și noul secretar al Aparatului Președintelui R. Moldova, Ruslan Flocea, a făcut parte anterior din echipa de la guvern a Zinaidei Greceanîi. Acesta a deținut, în perioada 2008-2009, funcția de consilier al premierului. În ultimii ani, Flocea a activat în cadrul Centrului Național Anticorupție.
Din noua echipă prezidențială va mai face parte Maxim Lebedinschi, consilier în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui R. Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul. Lebedinschi este în prezent membru al Comisiei Electorale Centrale.
Elena Gorilova, noul consilier în domeniul economic, vine din societatea civilă. Ea este vicedirector al Centrului de Investigații Strategice și Reforme. Corneliu Popovici, numit consilier în domeniul educației, culturii și cercetării, a fost anterior vicerector al la Academiei de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova.
De asemenea, Igor Dodon a anunțat că intenționează să instituie o nouă funcție de consilier pentru relații cu diaspora. Pentru ocuparea acestui post, șeful statului a anunțat un concurs la care sunt invitați să participe reprezentanții diasporei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!